Schimbări la vârful TAROM: Bogdan Popescu este noul director general al companiei
Consiliul de Administrație al TAROM a decis să-l numească în funcția de director general pe Bogdan Popescu, începând cu data de 23 octombrie. Bogdan Popescu are o experiență de peste 25 în management acesta lucrând în trecut pentru Metro, Shell…
Consiliul de Administrație al TAROM a decis să-l numească în funcția de director general pe Bogdan Popescu, începând cu data de 23 octombrie.
Bogdan Popescu are o experiență de peste 25 în management acesta lucrând în trecut pentru Metro, Shell și Microsoft. Totodată, în anul 2021 acesta a ocupat funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al Avioane Craiova SA.
Noul director al TAROM a absolvit Facultatea de Drept a Universității București precum și programul EMBA Asebuss.
Obiectul central al noii echipe de management va fi implementarea planului de restructurare, ce ar urma să transforme TAROM-ul într-o organizație modernă și profitabilă, transmite compania.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026