Scăderea pieței berii cu 9% în primul semestru a provocat pierderi la buget de 60 milioane lei
Scăderea pieței berii cu 9% în primele șase luni ale anului în curs a determinat pierderi de 60 de milioane de lei pentru bugetul României, a anunțat marți, într-un comunicat, asociația Berarii României, care solicită, pentru redresarea pieței, revenirea la un nivel minim de acciză.
Volumul pieței berii a atins doar 7,3 milioane de hectolitri în primele șase luni ale anului în curs, în scădere cu aproximativ 9% față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut. Ca urmare a contracției consumului, berarii estimează că bugetul României a pierdut 60 milioane de lei doar în primul semestru 2014, valoare aferentă accizei și TVA-ului corespunzătoare volumului cu care piața a scăzut.
“Până acum doi ani, evoluția pieței berii a fost corelată cu puterea de cumpărare a românilor, piața reușind la nivelul anului 2012 să își restabilească echilibrul. Din 2013 însă, cand statul a intervenit artificial la nivelul pieței berii prin creșterea accizei în lei cu 16%, continuând în 2014 prin schimbarea cursului de schimb pentru calculul aceleiași taxe, acest echilibru s-a rupt, piața berii reacționând de atunci printr-o scădere accentuată și continuă. În astfel de condiții, orice alt factor conjuctural – cum a fost vremea capricioasă din vara aceasta, își produce efectele mult mai pronunțat“, a declarat Onno Rombouts, președintele Asociației Berarii României.
Sectorul berii contribuie cu peste 60% din totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piața băuturilor alcoolice, aproape jumătate din prețul unei beri fiind reprezentat de taxe.
Cu investiții care au atins 1,25 miliarde de euro, sectorul berii asigură direct și indirect un număr de 76.700 de locuri de muncă pentru români. În 2014, veniturile la bugetul statului din TVA și acciză plătite de sectorul berii s-au ridicat la peste 900 milioane lei.
“Pentru a menține un nivel ridicat al veniturilor bugetare provenite din taxele plătite de sectorul berii, Berarii României solicită revenirea la un nivel minim de acciză, calculat la un curs de schimb actual”, a completat Constantin Bratu, director general al asociației.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026