Satul din Transilvania unde soarele răsare de două ori
Prin natura superbă și peisajele senzaționale pe care le avem îi putem atrage din ce în ce tot mai mult pe străini. Satul dintre munți a reușit să atragă atenția turiștilor și să intre în topul celor mai frumoase locuri din Europa.
Localitatea Rimetea este cunoscut drept satul desprins din istorie datorită arhitecturii unice și peisajului mirific care se desprinde cât vezi cu ochii. Dacă încă nu ai vizitat acest sat uimitor, nu ezita să faci acest lucru.
La Rimetea, soare răsare de două ori. Așa spun legendele locului. Că întâi apare timid, în primele ore ale dimineții, iar apoi, ascuns după Colții Trascăului, se ridică pentru a doua oară, deasupra unui sat locuit încă din vremea romanilor, conform observator.tv.
Din istorie pare desprins tot locul. Pe ulița cea mare, un bătrân se îndreaptă agale spre casele albe cu ferestre verzi sau maronii. În satul dintre munți, timpul pare încremenit. La propriu. Pe vremea comuniștilor, s-a dat ordin ca nimic să nu mai fie construit și nimic să nu fie distrus.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026