Satu Mare trece în scenariul verde și deschide HoReCa și sălile de cultură cu 50% capacitate
Municipiul Satu Mare trece în scenariul verde, de luni, după ce rata de infectare a coborât la 1,09 la mie. De marți se vor aplica noi măsuri de relaxare în domeniul HoReCa și în cel al spectacolelor și culturii, au anunțat reprezentanții Prefecturii Satu Mare.
Potrivit reprezentaților Prefecturii Satu Mare, municipiul Satu Mare trece, de luni, în scenariul verde.
„Începând de mâine (marți – n.r.), în reședința de județ se aplică noi măsuri, mai relaxate, privind domeniul HoReCa și cel al spectacolelor/culturii”, potrivit sursei citate.
Prefectul Altfatter Tamás a convocat, luni, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, în cadrul căreia s-a actualizat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale incidența cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus.
Incidența în municipiul Satu Mare a coborât la 1,09 infectări la mia de locuitori, ceea ce face ca, alături de celelalte localități urbane din județ, măsurile de protecție care se aplică permit, de exemplu, funcționarea restaurantelor la o capacitate de ocupare de 50%, organizarea de spectacole, concerte la o capacitate de 50% a sălii și funcționarea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc la o capacitate de 50%.
„Respectarea măsurilor impuse, coroborat cu un ritm de vaccinare susținut dă rezultate. Mulțumesc sătmărenilor, am încredere că veți decide ce e mai bine pentru voi, pentru familie și pentru comunitate și în perioada următoare rezultatele vor fi și mai bune. Avem capacitate crescută de vaccinare, avem vaccinuri asigurate. Se poate, ne apropiem de normalitate!”, a declarat prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026