Versiunea completă
Actualitate

Samsung a prezentat Galaxy S4 mini

Producătorul suc-coreean de smartphone-uri și electronice Samsung a lansat telefonul inteligent Galaxy S4 mini, o varianta de mici dimensiuni a vârfului de lance Galaxy S4 care s-a vândut în 10 milioane de exemplare în mai puțin de o lună de la lansare. Modelul în miniatură va avea un preț mai redus, dar nu se știe încă exact când va fi disponibil pe piață.

Anca Barbulescu · 30 mai 2013 · 1 min de citit

„Am avut un nivel al cererii fără precedent pentru Galaxy S4, astfel încăt ne-am dorit să le oferim utilizatorilor mai multe opțiuni și să facem dispozitivul mai ușor de purtat și de folosit”, a declarat JK Shin, CEO și președinte al diviziei IT & Mobile Communication Division din cadrul Samsung Electronics.

Galaxy S4 mini are un ecran HD super AMOLED cu diagonala de 4,3 inci, procesor dual-core la 1,7 GHz și cameră digitală de 8 megapixeli și cântărește 107 grame. Telefonul mobil inteligent are aceleași caracteristici și funcții ca Galaxy S4, dar are dimensiuni mai reduse, potrivit oficialilor producătorului sud-coreean.

Samsung nu a anunțat nici prețul dispozitivului și nici data la care va fi lansat în magazine. Disponibil în două variante de culoare și compatibil și cu rețelele 4G/LTE, modelul Galaxy S4 mini va fi prezentat demonstrativ în cadrul unui eveniment susținut pe 20 iunie la Londra, conform Samsung.

Ce mai trebuie să citeşti