Șahul va fi introdus în școli ca materie opțională, din toamnă
Federația Română de Șah a semnat un acord cu Ministerul Educației pentru ca, din toamnă, șahul să fie introdus în școli ca materie opțională.
Acordul a fost a fost semnat luni, cu ocazia deschiderii Campionatului Național Școlar de Șah.
“În urmă cu aproximativ o lună, am semnat ordinul de ministru prin care a fost aprobată programa școlară pentru primii doi ani de studii de șah, iar astăzi am semnat acordul prin care asigurăm cadrele didactice pentru această disciplină, respectiv profesorii care sunt legitimați la FRS vor putea să predea această disciplină”, a spus ministrul Educației, Remus Pricopie, prezent la eveniment.
El a mai anunțat că Federația Internațională de Șah, prin intermediul federației române, va dota 500 de școli din mediul rural cu table, piese, manuale și tot echipamentul necesar pentru studierea șahului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026