S-au găsit și banii pentru bugetul sfârșitului de an
Guvernul a anunțat o a doua rectificare bugetară din acest an, pentru sfârșitul lui octombrie - cu câteva zile înainte de noua vizită la București a delegației FMI, din 6 noiembrie.
Până acum, deficitul fiscal s-a menținut în graficul convenit cu FMI, ajungând la sfârșitul lui august la 1,17% din PIB, în principal ca efect al clasicei pârghii de tăiere a investițiilor. Acum, Guvernul taie din nou, așa cum a făcut și la rectificarea din august, în principal de la ministerele Muncii (65,6 mil. lei), Economiei și Finanțelor, dar și de la instituțiile considerate favorabile președintelui Băsescu (ICCJ, CSM, ANI), în timp ce beneficiarul absolut al rectificării este Ministerul Agriculturii (400 mil. lei), urmat la mare distanță de MAI și Sănătate, precum și de câteva instituții favorite de Guvern (SRI, SGG).
În total, pentru anul în curs, planul bugetului consolidat prevede venituri mai mari cu 1,35 mld. lei (unde creșterea încasărilor la bugetele locale compensează reducerea veniturilor la bugetul de stat) și cheltuieli mai mari tot cu 1,35 mld. lei, astfel încât deficitul bugetului consolidat rămâne la 13,6 mld. lei, adică 2,2% din PIB. Creșterea economică estimată pentru acest an este de 1%.
Finanțele au explicat că scopul principal al realocărilor de bani nu e acela de a umple celebra gaură neagră schițată de premierul Ponta când a spus că pentru ultimele 45 de zile ale anului nu mai sunt bani în vistierie fiindcă guvernul Boc a proiectat prost bugetul, ci acela de a onora o serie de cheltuieli care fac fie obiectul angajamentelor sociale (ex. pentru pensionarii din apărare și ordine publică), fie al discuțiilor cu FMI (stingerea arieratelor înregistrate de autoritățile locale).
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026