S-ar fi semnat cel mai mare contract din istoria sportului. AFP: Plecarea lui Messi în Arabia Saudită este „o afacere încheiată”
Lionel Messi va juca în Arabia Saudită în sezonul viitor, scrie AFP. Messi, în vârstă de 35 de ani, ar fi acceptat oferta lui Al-Hilal. PSG a precizat că contractul lui Messi este valabil până la 30 iunie. Lionel Messi va juca…
Lionel Messi va juca în Arabia Saudită în sezonul viitor, scrie AFP. Messi, în vârstă de 35 de ani, ar fi acceptat oferta lui Al-Hilal. PSG a precizat că contractul lui Messi este valabil până la 30 iunie.
Lionel Messi va juca în Arabia Saudită în sezonul viitor, acceptând un contract profitabil, a declarat marți o sursă pentru AFP.
Starul echipei Paris Saint-Germain, Lionel Messi, va juca în Arabia Saudită în sezonul viitor, a declarat marți o sursă saudită apropiată negocierilor pentru agenția de presă AFP.
Plecarea starului argentinian în Arabia Saudită este ,,o afacere încheiată” , a declarat sursa sub rezerva anonimatului. ,,Contractul este excepțional. Este uriaș. Încă mai punem la punct unele detalii” , a adăugat sursa, fără a dezvălui numele clubului în cauză.
-
Primul la birou, ultimul care pleacă? O regulă care nu mai ține loc de performanțăComerț · 9 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 9 noiembrie 2026
-
Primul la birou, ultimul care pleacă. De ce încă mai confundăm timpul petrecut la serviciu cu performanța?Opinii · 9 noiembrie 2026