S-a semnat contractul pentru achiziția a 100 de troleibuze noi în Capitală
Primarul general Nicușor Dan a semnat joi contractul de achiziție a 100 de noi troleibuze. „Încă o achiziție importantă pentru modernizarea mijloacelor de transport în comun pentru București: am semnat astăzi împreună cu firma Solaris contractul pentru achiziția a 100…
Primarul general Nicușor Dan a semnat joi contractul de achiziție a 100 de noi troleibuze.
„Încă o achiziție importantă pentru modernizarea mijloacelor de transport în comun pentru București: am semnat astăzi împreună cu firma Solaris contractul pentru achiziția a 100 de troleibuze. Este vorba despre troleibuze de 12 metri care au toate facilitățile: podeaua coborâtă, acces pentru persoanele cu dizabilități, wi-fi precum și sistem de monitorizare GPS. Termenul de livrare este de 22 de luni”, a declarat Nicușor Dan.
Conform acestuia, troleibuzele au o autonomie de 20 de kilometri, ceea ce înseamnă că la capetele de linie vor avea o mobilitate mai mare pentru a efectua bucla acolo unde nu există fir.
Garanția oferită este de 300.000 de kilometri de la data recepției sau cinci ani.
Primul troleibuz va ajunge în Capitală peste 15 luni, deci la începutul lui 2024.
Aceastea au fost achiziționate cu fonduri nerambursabile de la Fondul de Mediu, valoarea contractului fiind de 290 de milioane de lei, plus TVA.
„În plus față de anii trecuți parcul de mijloace de transport al STB va arăta așa: 100 de tramvaie moderne achiziționate, din care au ajuns până în prezent 17, 100 de autobuze electrice pentru care tocmai am atribuit achiziția, alte 22 de troleibuze pentru care avem finanțare prin PNRR și sperăm alte autobuze electrice pentru care am depus cerere de finanțare la PNRR”, a mai spus primarul Nicușor Dan.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026