S-a deschis un nou mall, la Piatra-Neamț, în urma unei investiții de 25 mil. euro
După finalizarea unei investiții de 25 de milioane de euro, noul centru comercial din reședința județului Neamț își primește vizitatorii. Shopping City din Piatra Neamț a fost dezvoltat de New Europe Property Investment plc (NEPI), iar una dintre ancorele noului…
După finalizarea unei investiții de 25 de milioane de euro, noul centru comercial din reședința județului Neamț își primește vizitatorii.
Shopping City din Piatra Neamț a fost dezvoltat de New Europe Property Investment plc (NEPI), iar una dintre ancorele noului spațiu comercial este hipermarket-ul Carrefour, primul din această zonă al grupului francez. Galeria reunește peste 70 de spații comerciale și are peste 1.500 de angajați.
„În ultimii ani, NEPI a investit intens în România (…) Shopping City Piatra-Neamț fiind al doilea centru comercial pe care îl inauguram în acest an, după Shopping City Timișoara. În primul an de funcționare ne așteptăm să ne treacă pragul peste 5,5 milioane de vizitatori.”, a declarat Sebastian Mahu, asset manager în cadrul NEPI.
Centrul comercial, ce acoperă o suprafață totală închiriabilă de 28.000 de metri pătrați, este dispus pe două niveluri și include o parcare exterioară de 1.000 de locuri, accesibilă prin cele două sensuri giratorii create la intrările din Bulevardul Decebal și Strada Bistriței. Parterul găzduiește branduri de modă, sport, frumusețe, bijuterii și accesorii, home&deco, articole pentru copii și jucării, tehnologie, dar și farmacii, bănci, petshop, service auto, servicii de optică.
Nivelul 1 este dedicat zonelor de food court si divertisment, completate de o terasă exterioară ce oferă o panoramă a culmilor muntoase. Zona găzduiește restaurante și cafenele, unele în premieră în județ, precum și diverse opțiuni de petrecere a timpului liber pentru toate vârstele, asigurate de cazinoul MaxBet, zona de recreere MaxFun și locul de joacă Paradisul Copiilor.
Cinematograful multiplex Cinema City are șase săli, unde vizitatorii vor putea urmari, începând din a doua parte a lunii decembrie, filme în formate 2D și 3D.
Hipermarketul Carrefour are o suprafață de 7.500 de metri pătrați, și o gamă de peste 50.000 de articole. Printre brandurile prezente în Shopping City Piatra-Neamț se numără: C&A, New Yorker, Intersport, Pepco, Takko Fashion, Secuiana, Textil Market, Orsay, Neo Fashion, TMX, Gatta, Otter, CCC, Deichmann, Benvenuti, Marelbo, Banca Transilvania.
NEPI este un grup de investiții și dezvoltare listat la Busa de Valori din Johannesburg (JSE) și la Bursa de Valori din București (BVB). Grupul a fost înființat în anul 2007 pentru a achiziționa, a dezvolta și a gestiona cele mai importante proprietăți pe zona de retail din țările emergente ale Uniunii Europene, cu potențial de creștere pe termen lung.
Din portofoliul NEPI mai fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, Shopping City Timișoara, City Park Constanța, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galați Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva și alte centre comerciale în întreaga țară, dar și în Serbia și Slovacia. NEPI deține și clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView, Aviatorilor 8 în București, City Business Centre în Timișoara și The Office în Cluj.
În România, grupul Carrefour operează 283 de magazine dintre care 31 hipermarketuri, 112 supermarketuri Market, 43 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact, un magazin online și 86 de magazine Billa.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026