Rusia a testat cu succes o versiune grea a noii rachete de tip Angara: Consolidăm în mod serios securitatea Rusiei
Rusia a efectuat marți cu succes un test de lansare a versiunii grele a rachetei de nouă generație de tip Angara, pe care Moscova mizează pentru a-și relansa industria spațială, strategică, și a-și consolida capacitățile de Apărare.
Lansarea modelului Angara A5, supervizată de către președintele rus Vladimir Putin printr-o videoconferință, a avut loc la baza de la Plesețk, în nordul Rusiei, la ora 5.57 GMT (7.55, ora României), a anunțat Ministerul Apărării într-un comunicat.
Versiunea ușoară a rachetei de tip Angara a fost lansată prima dată în iulie, la puțin timp după un prim test eșuat la sfârșitul lui iunie. Ea este prezentată ca fiind prima creată de Rusia după dezmembrarea fostei Uniuni Sovietice și urmează să înlocuiască lansatorul de tip Proton, afectat de eșecuri în ultimii ani.
Modelul greu lansat marți cântărește 773 de tone și are o capacitate de 24 de tone. În septembrie, Guvernul și-a dat acordul pentru o versiune ultra-grea.
Putin a salutat, prin videoconferință, un “eveniment foarte important” atât pentru industria spațială, cât și pentru Rusia, subliniind că racheta de tip Angara A5 ar putea transporta în spațiu sateliți de vârf, atât civili cât și militari.
“Ele sunt destinate sistemelor de prevenție antirachetă, informațiilor, navigării, telecomunicațiilor și transmisiunilor. Consolidăm, astfel, în mod serios, securitatea Rusiei”, a subliniat el.
Catalogată de premierul rus Dmitri Medvedev drept o rachetă de o “importanță strategică”, Angara urmează să permită Moscovei să-și reducă dependența față de cosmodromul de la Baikonur, în Kazahstan, atât pentru lansări comerciale, cât și militare.
Angara utilizează o tehnologie mai “curată”, deoarece este propulasată de un amestec de kerosen și oxigen lichid, mai puțin poluant decât carburantul toxic folosit de lansatoarele de tip Proton.
Programul spațial rusesc este celebru pentru trimiterea primului om în spațiu, în 1964, considerat o mândrie națională.
Dar Rusia, ale cărei lansatoare de tip Soyouz asigură transportul echipajelor la Stația Spațială Internațională, s-a confruntat cu o serie de probleme în ultimii ani, în domeniul spațial.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026