Rovana Plumb, „locomotiva” PSD la europarlamentare
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri, la Dâmbovița, că o va propune cap de listă la europarlamnetare din partea PSD pe Rovana Plumb, iar după alegeri îi va cere și premierului Viorica Dăncilă să o propună pentru un post.
“Anul 2015 am fost condamnat în primă instanță pentru marele act de corupție că am cerut românilor să vină la referendum să îl dea jos pe Băsescu. Mi-am dat demisia. Am aflat că fusesem vândut ca să fiu victima sau cel care trebuie să fie vinovat pentru toate. După care am aflat pe Facebook că unul a fugit. A fugit efectiv.
O să tot vorbim în perioada asta pentru că nu putem să stăm indiferenți iar țara să fie lăsată pe mâna unor alte interese. Au venit colegi care să mă convingă să mă înscriu să candidez interimar. Am făcut-o și am câștigat. Unul dintre colegi, care nu mai e acum printre noi, a spus că se așteaptă ca Rovana să fie pedepsită”, a declarata Lliviu Dragnea, la Dâmbovița.
Președintele PSD a mai spus că o propune pe Rovana Plumb pe primul loc la europarlametare.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026