Versiunea completă
Actualitate

Românii au făcut cumpărături online cu cardul de 220 mil. euro în 2012

Comerțul electronic cu plata online prin card s-a cifrat la 220 de milioane de euro anul trecut, în creștere cu 18% față de 2011. În total, românii au realizat 4,1 milioane de tranzacții cu plata pe internet prin centrul de procesare Romcard.

Anca Barbulescu · 8 ianuarie 2013 · 1 min de citit

Sistemul PayU, cel mai mare furnizor de soluții ecommerce din România, a înregistrat tranzacții în valoare de 176,4 de milioane de euro din totalul de 220 de milioane de euro. “2012 a fost anul în care comerțul electronic și-a mărit ritmul de creștere. Dacă în 2009 volumul plăților online a crescut cu 75% față de anul anterior, în 2011 creșterea a fost de 24%, aceeași tendință manifestându-se și la nivelul numărului de tranzacții. În 2012 însă, comerțul electronic a cunoscut o evoluție mai bună, de 38% raportat la valoarea totală și 51% raportat la numărul tranzacțiilor”, a spus Andreia Stavarache, sales & marketing manager PayU România.

Valoarea medie a tranzacțiilor a scăzut cu 8% de la 58 la 53 de euro, conform Romcard

“Scăderea valorii coșului mediu se datorează în primul rând creșterii cu 60% a numărului de tranzacții în lei, care au, în mod normal, o valoare mai mică”, explică Marin Mitroi, directorul general al Romcard. Pentru 2013, comerțul electronic cu plata prin card este estimat să ajungă la 286 de milioane de euro și un număr de 5 milioane de tranzacții.

Ce mai trebuie să citeşti