România înregistrează cel mai mare număr de decese cauzate de accidente rutiere din UE
În 2021, România a înregistrat 92 de decese la un milion de persoane din accidente rutiere, cel mai mare număr din Europa, în creștere cu 7% față de anul anterior (85 de decese la milion), arată datele Comisiei Europene. Media UE este 45 de decese la milion.
Se estimează că 19.900 de persoane au fost ucise pe drumurile din UE anul trecut, conform cifrelor finale privind decesele cauzate de accidente rutiere pentru 2021, publicate luni de Comisie.
Valorile sunt anunțate în condițiile în care Comisia găzduiește anual Premiile de excelență în domeniul siguranței rutiere, prin care sunt recompensate proiectele inovatoare în materie de siguranță rutieră din întreaga Europă.
Cifrele din acest an anunță o creștere de 6 % față de 2020. Creșterea a urmat unei scăderi anuale fără precedent, de 17 % între 2019 și 2020, puternic influențată de scăderea nivelurilor de trafic din cauza restricțiilor de deplasare impuse în pandemie.
La nivelul UE, în 2021 s-au înregistrat 45 de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori (de la 20 per milion în Suedia și 22 per milion în Danemarca, până la 81 per milion în Bulgaria și 92 per milion în România).
Pentru primele șapte luni ale anului 2022, cifrele preliminare indică o creștere medie cu peste 10 % a numărului de decese cauzate de accidente rutiere în comparație cu aceeași perioadă a lui 2021. Cu toate acestea, tendința actuală este încă sub nivelurile anterioare pandemiei. În cadrul a strategiei sale „Viziunea zero”, Comisia colaborează îndeaproape cu statele membre în sensul unei abordări holistice a unui sistem sigur, care să includă vehicule sigure, infrastructură sigură, utilizarea în condiții de siguranță a drumurilor și o mai bună îngrijire post-coliziune. Se acceptă pe scară largă că această abordare modernă este ce mai bună metodă de abordare a siguranței rutiere.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026