România are două geoparcuri UNESCO și potențial încă neexploatat. „Am putea avea minimum zece astfel de teritorii în România, dar ne lipsesc viteza de reacție și implicarea“
Țara Hațegului și Ținutul Buzăului sunt singurele două geoparcuri UNESCO pe care le are România, alte patru proiecte fiind aspirante la acest titlu – Oltenia de sub Munte, Carpaterra (Geoparcul Perșani), Dobrogea Chimerică și Geoparcul Munții Gutâi (Geoparcul Minier Baia…
Țara Hațegului și Ținutul Buzăului sunt singurele două geoparcuri UNESCO pe care le are România, alte patru proiecte fiind aspirante la acest titlu – Oltenia de sub Munte, Carpaterra (Geoparcul Perșani), Dobrogea Chimerică și Geoparcul Munții Gutâi (Geoparcul Minier Baia Mare).
Aflat în strânsă legătură cu ideea de biodiversitate și de protejare a mediului, acest concept este o poartă deschisă pentru dezvoltarea turistică și, prin urmare, economică a zonelor valoroase din punct de vedere natural. Scopul nu este neapărat creșterea numărului de turiști, ceea ce ar putea amenința biodiversitatea, ci menținerea lor pentru o perioadă mai lungă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026