Versiunea completă
Actualitate

River Plate a câștigat în premieră Supercupa Americii Latine

Echipa argentiniană River Plate a câștigat în premieră Supercupa Americii Latine, după ce a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), o altă formație argentiniană, San Lorenzo, în manșa retur a competiției, informează L'Equipe.

Traian Terzian - Mediafax · 12 februarie 2015 · 1 min de citit

În tur, River Plate s-a impus, pe teren propriu, tot cu scorul de 1-0.

Unicul gol al întâlnirii de miercuri a fost reușit de Carlos Sanchez, în minutul 68.

Partida a fost întreruptă mai multe minute, după ce unul dintre arbitrii asistenți a fost lovit în cap cu o sticlă aruncată din tribune.

River Plate era câștigătoarea Copei Sudamericana (echivalentul Ligii Europa), în timp ce San Lorenzo se impusese în Copa Libertadores (echivalentul Ligii Campionilor).

Ce mai trebuie să citeşti