REZULTATE FINALE ALEGERI: Hunedoara, singurul județ din Ardeal unde a câștigat Ponta, dar cu mai puține voturi decât în turul I
Hunedoara a rămas, și după al doilea tur de scrutin, singurul județ din Transilvania unde alegerile au fost câștigate de Victor Ponta, însă diferența dintre el și Klaus Iohannis a fost de doar 1.825 de voturi, Iohannis câștigând însă în municipiul Hunedoara, cu 51,78%, față de 28,36% în primul tur.
Hunedoara a rămas singurul județ “roșu” din Ardeal, deoarece Victor Ponta a obținut mai multe voturi, însă de la un tur la altul diferența între cei doi candidați a scăzut de la 12,95 puncte procentuale la 0,75 puncte procentuale, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Conform datelor publicate, joi, de Biroul Electoral Central, Victor Ponta a câștigat alegerile în județul Hunedoara cu 50,37% din voturi, obținând cu 1.825 de voturi în plus, în timp ce în primul tur diferența între el și Klaus Iohannis a fost de 12,95 puncte procentuale, adică 25.194 de voturi.
Cea mai mare discrepanță a fost în municipiul Hunedoara, condus de un primar ACL, unde în primul tur Klaus Iohannis a fost votat de 28,36% dintre alegătorii prezenți la urne, iar în turul doi de 51,78%.
În primul tur, în municipiul Hunedoara candidatul PSD a obținut cu 13,44 puncte procentuale mai mult decât candidatul ACL. Astfel, Victor Ponta a fost votat atunci de 41,80% din alegători, iar Klaus Iohannis de 28,36%. În turul al doilea, Klaus Iohannis a obținut 51,78% din voturi.
Klaus Iohannis a obținut voturi în plus și la Deva. Dacă în primul tur acesta a fost votat de 36,56% din alegători, iar candidatul PSD de 34,59%, în turul al doilea diferența s-a majorat în favoarea sa, de la aproximativ două puncte procentuale la 6,6 puncte procentuale.
În câteva comune din județul Hunedoara Klaus Iohannis a câștigat detașat alegerile, cu voturile a peste 70% dintre alegătorii prezenți la urne: Bătrâna (74,5%), Râu de Mori (71,49%), Romos (74,85%).
Diferența a fost făcută, și de această dată, de municipiile și orașele din Valea Jiului, unde Victor Ponta a câștigat, fiind votat de peste 60% din alegătorii prezenți la urne: municipiul Lupeni (69,56%), municipiul Petroșani (62,24%), municipiul Vulcan (69,73%), orașul Aninoasa (70,53%), orașul Petrila (68,76%), Uricani (65,45%).
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026