Rezervele valutare la BNR au crescut în martie la 30,6 miliarde euro
Rezervele valutare la Banca Națională a României erau la finele lunii martie de 30,599 miliarde euro, față de 30,482 miliarde euro la 28 februarie, a anunțat miercuri banca centrală.
“În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni: intrări de 1.718 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene și conturilor Ministerului Finanțelor Publice cu fonduri europene; ieșiri de 1.601 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele”, se arată într-un comunicat al BNR.
La capitolul plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută se regăsesc rambursări de capital din împrumutul de la Fondul Monetar Internațional pentru care România a rambursat circa 124 milioane echivalent euro precum și rambursarea emisiunii de obligațiuni denominată în euro a Ministerului Finanțelor Publice scadentă la 18 martie, în suma de 1,05 miliarde euro, capital și dobândă.
Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,66 miliarde euro.
Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2015 au fost de 34,26 miliarde euro, față de 34,06 miliare euro la 28 februarie.
Plățile scadente în luna aprilie în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 470 milioane euro.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026