Versiunea completă
Actualitate

Rezervele valutare ale BNR au crescut în ianuarie la 31,46 miliarde euro

Rezervele valutare ale BNR au crescut în ianuarie la aproape 31,46 miliarde euro, de la 31,2 miliarde euro la 31 decembrie 2012, după intrări de 1,98 miliarde euro și ieșiri de 1,73 miliarde euro.

George Toader · 1 februarie 2013 · 1 min de citit

În ianuarie au avut loc intrări de 1,98 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene, venituri din administrarea rezervelor internaționale, se arată într-un comunicat al BNR.

Ieșirile au totalizat 1,73 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută.

Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 4,11 miliarde euro.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti