Revizuirea Constituției: Mandatul președintelui a fost redus la patru ani
Parlamentarii din comisia de revizuire a Constituției au decis luni reducerea mandatului președintelui României de la cinci la patru ani. De asemenea, aleșii l-au scos pe șeful statului din procesul remanierii, stabilind că acesta nu poate refuza revocarea sau numirea unui candidat propus de premier. Candidații trebuie însă audiați de comisiile din parlament.

O altă modificare importantă care a fost aprobată se referă la posibilitatea ca parlamentul să decidă declanșarea de alegeri anticipate, dacă votează o hotărâre privind propria dizolvare, cu o majoritate cu de două treimi. Totodată, în noua Constituție a rămas și posibilitatea președintelui de a dizolva parlamentul, termenele fiind reduse față de actuala lege fundamentală. Astfel, dacă în 30 de zile și respingerea unei solicitări de învestitură un nou guvern nu e instalat, parlamentul poate fi dizolvat de președinte ”după consultarea președinților celor două Camere și a președinților partidelor sau formațiunilor parlamentare”.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026