Retrospectiva 2010 - calendarul celor mai mari concedieri ale anului
Peste 150.000 de romani au ramas anul acesta fara un loc de munca. In cele mai multe companii, concedierile au vizat doar cateva cazuri particulare, insa au fost si angajatori care au dat afara mii de oameni.
De la inceputul lui 2009, peste 400.000 de romani au intrat in randul somerilor. Este foarte mult, mai ales in conditiile in care ne apropiem rapid de momentul in care vom avea mai multi pensionari decat angajati. Cei mai loviti au fost bugetarii, care au fost eliminati pe rand din schemele de plata ale institutiilor de stat si care vor continua sa plece si in anul urmator.
De altfel, anuntul autoritatilor romane de a disponibiliza, pana la finalul anului, peste 60.000 de angajati din sectorul public face ca numarul concedierilor anuntate sa fie de cinci ori mai mare decat cel al angajarilor la nivelul intregii Uniuni Europene, potrivit Raportului de monitorizare a pietei muncii, publicat de Comisia Europeana.
Angajatii din Ministerul Transporturilor au avut anul acesta cel mai mult de suferit, in special cei de la CFR. Ei au fost printre primii care au fost anuntati ca vor ramane fara locul de munca, iar numarul vehiculat ramane impresionat chiar si pentru un an de criza, cand concedierile sunt un fenomen normal – 10.300 de oameni dati afara.
Nici macar cea mai mare companie din Romania nu a fost ocolita de probleme. OMV Petrom a inceput anul cu un plan serios de disponibilizari – 3.000 de oameni. In top intra si Romtelecom, care este la al doilea val de plecari masive, dupa ce primul a avut loc acum doi ani, cand compania a renuntat la 2.500 de oameni. Compania a ales varianta negocierilor pentru incetarea colaborarii. Astfel, o parte a ales sa plece de bunavoie, in schimbul unor pachete compensatorii consistente, iar 400 de angajati au fost transferati catre Ericsson Romania inca din luna ianuarie.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026