Reședința lui Muammar Kadhafi, construită pe o rețea de tuneluri și buncăre subterane
Reședința din Tripoli a lui Muammar Kadhafi dispune de buncăre săpate la mare adâncime și o rețea extinsă de tuneluri, pe care acesta ar fi putut-o folosi pentru a fugi înainte ca rebelii să ocupe complexul, relatează Sky News.
Foști oficiali ai regimului au afirmat că rețeaua de tuneluri asigură legătura cu zone îndepărtate din Tripoli, iar structura și dispunerea acestora este cunoscută de puține persoane. Structurile subterane ar putea însă explica mișcările lui Kadhafi în cele șase luni de la declanșarea revoltelor, el apărând în mod neașteptat în public pentru a susține câte un discurs și dispărând imediat după aceea. Mulți dintre rebeli cred că liderul libian se află și acum ascuns în complexul Bab al-Aziziya, iar un fost înalt oficial a afirmat că este posibil ca acesta ar fi suferit un atac de cord și se află imobilizat la pat.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026