Reportaj: Cea mai nouă stațiune de schi din Austria concurează Valea Prahovei cu prețuri mai mici

Schiatul în plin sezon în stațiunile austriece poate fi un coșmar: la fel ca pe Valea Prahovei, există cozi de câteva ore la stațiile de telecabine și de teleschi, mulțimi de elevi veniți în vacanță din toate colțurile Europei, dar și turiști europeni care aleg de multe ori să defileze în costume de schi șic și să aglomereze pârtiile destinate începătorilor. Alunecatul în voie pe o pârtie pustie este rareori un vis înplinit.

Totuși, soarele strălucește, zăpada perfectă este sub picioarele mele, iar pe pista destinată începătorilor sunt singura care își testează abilitățile în ale snowboardului în timp ce însoțitorii mei iau primele lecții de schi împreună cu instructorul Mark. Mai mult, sunt sătulă după un prânz consistent, alcătuit din supă cu tăiței și un ștrudel cu mere tradițional pentru care am plătit mai puțin de zece euro și pe care l-am savurat într-un apres-ski aflat la o înălțime de 2.100 de metri.

Toate acestea după ce am vizitat Grossglockner Kals-Matrei, regiunea aflată pe flancurile sudice ale celui mai înalt munte din Austria, Grossglockner (cu o înălțime de 3.798 de metri), care este cea mai mare din cele șase aflate în Tirolul de Est. Se întinde pe aproximativ 110 kilometri și, împreună cu celelalte cinci regiuni de schi estice, totalizează 320 de kilometri. Spre comparație, doar St. Anton, una dintre marile stațiuni de schi aflate în Tirolul de Nord, are 280 de kilometri de piste de schi.

Nu e de mirare că, deși se află la doar două ore de mai renumitul Innsbruck, regiunea Grossglockner Kals-Matrei apare rareori în topurile stațiunilor de schi europene. Apres-ski-urile de aici nu seamănă deloc cu cele aglomerate, asociate de cele mai multe ori cu stațiunile austriece, deși zona adună cele mai multe ore de soare, spre deosebire de mai umbrita parte nordică.

Pentru a mă bucura de soarele austriac care încălzește micul sat Kals, aflat la baza pârtiei, am zburat 40 de minute într-un avion de mici dimensiuni din Viena spre  Klagenfurt, iar apoi am parcurs încă două ore cu autocarul. Drumul abrupt era presărat pe alocuri de cabane tradiționale, iar îndepărtarea de zona populată devenea evidentă în mod direct proporțional cu altitudinea. Bănuielile mi-au fost confirmate: misteriosul oraș Kals am Grossglockner, aflat la mai mult de 800 de metri înălțime deasupra nivelului mării, era pustiu la ora la care am ajuns, nicio mașină nu circula pe singurul drum, iar puținele cabane păreau goale.

Totuși, orașul este renumit pentru că reprezintă intrarea spre cea mai mare rezervație naturală din Europa Centrală, Hohe Tauern; pentru lacul întins pe o suprafață de 700 de metri pătrați și, evident, pentru panorama celui mai înalt munte austriac.

La destinație am avut totuși parte de o surpriză. Cele 60 de piscuri montane care înconjoară pitorescul oraș Kals adăpostesc o construcție surprinzătoare: în mijlocul acestuia, un hotel uriaș, din lemn și sticlă, face competiție munților care îl înconjoară. Din loc în loc, în apropierea construcției pot fi observate cuburi din sticlă și lemn cu un design similar hotelului: o reinventare a cabanelor tradiționale austriece. Hotelul de patru stele și 142 de camere, împreună cu cele 41 de cabane alcătuiesc complexul Gradonna, o noutate în arhitectura micului oraș Kals.