Reff & Asociații anunță încasări de 3 mil. euro, în creștere cu 20%
Casa de avocatură Reff & Asociații, afiliată companiei de consultanță și audit Deloitte, a înregistrat în anul calendaristic 2012 o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro și estimează că în mai, la sfârșitul anului financiar al firmei, va avea o cifră de afaceri de circa 3,2 milioane de euro, afirmă Alexandru Reff, partener în cadrul firmei.
Casa de avocatură Reff & Asociații, afiliată companiei de consultanță și audit Deloitte, a înregistrat în anul calendaristic 2012 o cifră de afaceri de aproximativ 3 milioane de euro și estimează că în mai, la sfârșitul anului financiar al firmei, va avea o cifră de afaceri de circa 3,2 milioane de euro, afirmă Alexandru Reff (foto), partener în cadrul firmei. Reff susține că fuziunile și achizițiile în care firma a oferit consultanță au avut o valoare totală de peste 800 mil. euro, în timp ce pe segmentul de servicii financiare a asistat contracte cu un volum total de aproximativ 440 mil. euro. În viitorul apropiat, firma are în vedere schimbarea numelui în „Deloitte Legal Reff & Asociații”, identitate pe care o va menține cel puțin doi ani, potrivit lui Reff. Printre contractele în care firma a fost implicată se numără asistarea fondului de investiții NEPI la achiziția proiectelor de birouri City Business Center din Timișoara și The Lakeview din București, precum și a firmei Rosequeens Properties, controlată de trei bănci, la achiziția mallului Liberty Center. În prezent, casa de avocatură are o echipă de 35 de avocați (față de 27 la începutul lui 2012) și intenționează să ajungă la un număr de 40 de avocați până la sfârșitul anului.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026