Redeschiderea mallurilor: Ce amendă primești dacă nu porți mască?
Dacă mergi la mall, să nu uiți că masca de protecție e obligatorie. Lipsa măștii în spațiile publice închise îți poate aduce o amendă de până la 2.500 de lei. Prelungirea stării de alertă înseamnă că vei fi obligat să…
Dacă mergi la mall, să nu uiți că masca de protecție e obligatorie. Lipsa măștii în spațiile publice închise îți poate aduce o amendă de până la 2.500 de lei. Prelungirea stării de alertă înseamnă că vei fi obligat să porți în continuare mască.
Românii au primit probabil cu bucurie vestea redeschiderii mallurilor, însă nu trebuie să uite că masca de protecție este obligatorie, la fel cum se întâmplă și în mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise.
Astfel, persoanele care intră într-un centru comercial fără mască, riscă o amendă cuprinsă între 500 și 2.500 de lei, valori stabilite prin Legea 55/2020 privind starea de alertă. Dacă sunt sancționate, pot plăti jumătatea din amenda aplicată de agentul constatator în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal de contravenție.
Și chiar dacă nu știm exact câte amenzi au dat polițiștii și jandarmii din 18 mai până acum pentru lipsa măștii de protecție, acestea nefiind defalcate pe tipuri de fapte, observăm că Ministerul Afacerilor Interne a aplicat, în ultima săptămână, 1.333 de amenzi contravenționale, în cuantum total de 1.110.901 lei. Cu siguranță, numeroase dintre aceste amenzi au fost date pentru lipsa măștii de protecție în magazine, în metrou sau autobuz.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026