Rectorul UBB Cluj: „România ar fi trebuit să aibă capitala plasată în centrul geografic al țării, la Brașov”
Rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, a declarat că România ar fi trebuit să aibă capitala plasată în centrul geografic al țării, la Brașov. Astfel s-ar fi asigurat o comunicare mai bună, iar azi nu s-ar mai fi discutat despre drumuri care să treacă Carpații și care nu sunt bune, nici de căi ferarte abandonate, spune istoricul.
“Capitala ar fi putut fi plasată în centrul geografic al pământului românesc. Nu în altfel de centru. Și cred că centrul geografic al pământului românesc nu e în niciun caz la București. Și acest centru geografic ar fi asigurat și o comunicare mai bună.
Și dacă capitala țării era, să zicem, la Brașov, și s-a discutat despre asta, nu e o legendă, dacă capitala țării ar fi fost la Brașov, astăzi nu am mai fi discutat nici de drumuri care să treacă Carpații și care nu sunt bune, nici de căi ferarte abandonate și nici de alte probleme care sunt un pic mai delicate”, a precizat istoricul Ioan Aurel Pop, rectorul UBB Cluj, citat de citynews.ro
O astfel de poziționare a capitalei în centrul țării ar fi fost utilă și pentru evenimentele politice și istorice ulterioare, mai crede istoricul Ioan Aurel Pop.
“Haideți să ne amintim că după 1940, granița aia vremelnică fixată după arbitrajul de la Viena era la 13 kilometri de Brașov, la Chichiș. Să nu vă imaginați că dacă capitala țării era la Brașov s-ar mai fi putut fixa o graniță, chiar cu voia Germaniei și a Italiei care ne-au dictat atunci, la o așa mică distanță de capitala țării.
Deci, plasarea capitalei țării în centrul geografic ar fi adus un mare echilibru din toate punctele de vedere”, a mai spus rectorul UBB.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026