RECTIFICAREA BUGETARĂ: Finanțele anunță deja că rectificarea este acceptată de partenerii sociali deși aceștia nu au primit documentul
Ministerul Finanțelor a redactat proiectul rectificării bugetare într-o formă în care este anunțat deja că partenerii sociali au fost de acord cu promovarea documentului deși noua structură bugetară nu le-a fost încă prezentată acestora, iar o confederație patronală a reclamat chiar lipsa informării.
Atât în proiectul rectificării bugetului de stat, cât și în cel al bugetului asigurărilor sociale de stat, Ministerul Finanțelor a inserat, cu puncte-puncte, câte un paragraf prin care precizează deja că documentele au fost dezbătute în cadrul Comisiei de Dialog Social constituite la nivelul ministerului la care au participat reprezentanți ai organismelor interesate, “conform minutei ședinței nr…… din data de …. 2013”, din care rezultă că “partenerii sociali au fost de acord” cu promovarea proiectului.
Anunțul privind acordul partenerilor sociali este redactat într-un moment în care sindicatele și patronatele nu au avut deloc acces la aceste documente, Comisia de Dialog Social fiind inițial programată pentru luni după-amiaza și amânată ulterior pentru marți dimineața.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
România a doborât un record mondial Guinness în Prahova. Peste 2.500 de oameni au plantat simultan câte un copac, depășind recordul deținut de IndiaActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Diana Mocanu, fondator, Printco: Copiii sunt atrași irezistibil de ecrane. Noi ne propunem să venim cu un răspuns la această problemă globală. Credem că va fi o întoarcere la jocul fizic, la cărțile fiziceActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Cel mai admirat dintre cei mai admirați. Ce îl menține pe Dragoș Pavăl în fruntea businessului românesc?Cover story · 9 noiembrie 2026