Record istoric pentru producția de autoturisme
Automobile Dacia și Ford România au produs anul trecut un total de aproape 326.600 de autoturisme, în creștere cu 5% față de anul anterior, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel atins vreodată de industria locală. Acest volum nu ia în calcul și producția de vehicule comerciale.
Automobile Dacia și Ford România au produs anul trecut un total de aproape 326.600 de autoturisme, în creștere cu 5% față de anul anterior, potrivit statisticilor Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile, ajungând astfel la cel mai ridicat nivel atins vreodată de industria locală. Acest volum nu ia în calcul și producția de vehicule comerciale. Valoarea producției de autoturisme a atins anul trecut un nivel de peste 3,8 mld. euro, având în vedere că aproape una din zece mașini asamblate în România anul trecut a fost un Ford B-Max, automobil cu un preț mediu de peste 15.000 de euro, față de o medie de 12.000 de euro la un automobil Dacia. Spre comparație, în 2010 valoarea producției de autoturisme a Dacia era de aproximativ 3,3 mld. euro, la Mioveni abia intrând în producție SUV-ul Duster, cel mai scump model din gama constructorului autohton. În total, producția de autovehicule de pe piața locală a crescut anul trecut cu aproape 1% față de 2011, la aproape 337.800 de unități, al doilea cel mai înalt nivel atins până acum de România după 2010. Creșterea de anul trecut a fost susținută în primul rând de pornirea producției la Ford de la Craiova, unde s-au asamblat 30.600 de B-Max, în timp ce Dacia a produs la Mioveni cu 6% mai puține mașini față de 2011.
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026