Versiunea completă
Actualitate

Record în ștergerea datoriilor la bănci in România. Sute de mii de lei și zeci de mii de euro, radiate din contul a doi împrumutați

În cadrul unei negocieri intermediată de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) cu o bancă, unui consumator din București i s-a acceptat ștergea întregii datorii pe care o mai avea de achitat, de 298.000 de lei…

George Toader · 15 ianuarie 2020 · 1 min de citit

În cadrul unei negocieri intermediată de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) cu o bancă, unui consumator din București i s-a acceptat ștergea întregii datorii pe care o mai avea de achitat, de 298.000 de lei (aproape 62.000 euro).

Totodată, aceeași bancă a șters, în cadrul unui caz social din Oradea, o datorie de 51.930 franci elvețieni.
În urma concilierii, ambele cazuri depășesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB. Acesta era de 44.600 de euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui consumator din Sighetul Marmației.

În primele zile ale acestui an, aceeași bancă comercială a luat decizii similare în cazul mai multor consumatori care aveau cazuri sociale dificile.
Astfel, banca a închis un credit de consum fără ipotecă pentru o persoană din București. Concilierea a rezultat prin remiterea sumei de 3.945 de euro către consumator. Pentru aceeași persoană, banca a stins descoperitul de cont în valoare de 3.288 de lei.

Într-un alt caz, din București, suma remisă unui alt consumator pentru închiderea creditului a fost de 8.553 de lei. În plus, banca a virat în contul acestuia suma de 1.785 de lei.

În ultimii 3 ani și jumătate, aproximativ 1.400 de români și-au rezolvat problemele cu băncile și IFN-urile, prin intermediul CSALB, iar suma totală obținută în urma negocierilor depășește 2 milioane de euro. Anul trecut, consumatorii au trimis peste 2.100 de cereri în care solicită intrarea în negociere cu instituțiile financiar-bancare, față de 1.293 de cereri trimise în tot anul 2018. Cele mai multe cereri vizează reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea soldului sau a costurilor asociate creditelor ipotecare sau de consum.

Ce mai trebuie să citeşti