Reacția Ministerului Energiei după ce Sinteza Oradea a decis să renunțe la proiectul pentru ridicarea unei noi fabrici cu bani din PNRR
Ministerul Energiei spune că a luat act de decizia companiei Sinteza (STZ) de a renunța la implementarea proiectului de creare a unei capacități de producție de baterii, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), notificare primită oficial în…
Ministerul Energiei spune că a luat act de decizia companiei Sinteza (STZ) de a renunța la implementarea proiectului de creare a unei capacități de producție de baterii, parte a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), notificare primită oficial în data de 20 mai 2025.
“În acest context, Ministerul Energiei a inițiat imediat un dialog cu beneficiarul finanțării, în vederea identificării celor mai potriviți pași de urmat pentru a asigura continuitatea obiectivelor asumate la nivel național în cadrul PNRR, măsura I4.1 – Sprijinirea investițiilor în întregul lanț valoric al bateriilor (producție și/sau asamblare și reciclare)”.
Deși compania Sinteza a decis oprirea proiectului, Ministerul rămâne angajat în promovarea și susținerea apelului dedicat producției de baterii în România.
“Menționăm că, până la acest moment, Ministerul Energiei nu a efectuat plăți către Sinteza SA, astfel că nu se înregistrează un impact financiar negativ asupra fondurilor gestionate prin PNRR. Ministerul Energiei își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea unei capacități industriale naționale competitive în domeniul bateriilor, un sector strategic pentru viitorul energetic al României și pentru atingerea țintelor de decarbonizare. Vom continua eforturile de identificare și susținere a proiectelor viabile, astfel încât România să își reducă dependența de importuri și să contribuie activ la autonomia energetică a Uniunii Europene”.
Marți seară Sinteza a anunțat la Bursa de Valori retragerea din proiectul de investiții pentru dezvoltarea unei capacități de producție și reciclare a electroliților pentru baterii industriale, cofinanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Decizia vine în urma unei analize de fezabilitate și aliniere strategice cu Lockheed Martin, conform unui raport publicat la BVB.
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026