RE/MAX își extinde rețeaua cu un nou birou în Sibiu
RE/MAX România inagurează o nouă franciză în Sibiu. Astfel, începând cu luna decembrie, rețeaua RE/MAX din România ajunge la 22 de birouri, cea mai nouă investiție concretizându-se prin inaugurarea celui de-al treilea birou din Sibiu, RE/MAX Professionals. Noua franciză din…
RE/MAX România inagurează o nouă franciză în Sibiu. Astfel, începând cu luna decembrie, rețeaua RE/MAX din România ajunge la 22 de birouri, cea mai nouă investiție concretizându-se prin inaugurarea celui de-al treilea birou din Sibiu, RE/MAX Professionals.
Noua franciză din Sibiu, RE/MAX Professionals, este operațională din luna decembrie și reprezintă o nouă conversie în portofoliul companiei, aceasta fiind deținută de către Adrian Vasiu, împreună cu fratele său, Andrei Vasiu.
Prin afilierea la rețea, RE/MAX Professionals are avantajul de a face parte dintr-o afacere în care, în acest moment, există pe plan local peste 175 de agenți în cele 21 de birouri. Pentru noua agenție, cei doi antreprenori au format o echipă de 4 agenți special pregătiți în cadrul Academiei RE/MAX, care vor gestiona tranzacții cu precădere din segmentul rezidențial și comercial.
Deși piața de profil din Sibiu nu este atât de dezvoltată precum cele din București și Cluj-Napoca, reprezentanții companiei sunt de părere că, în următorii ani, se va menține trendul ascendent al tranzacțiilor imobiliare, înregistrat până în prezent.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026