Războiul ascuns din spatele Covid: Datoria întregii lumi la bănci și la cele mai mari fonduri a ajuns la 277 trilioane de dolari, iar China a devenit cel mai mare creditor al lumii

Nu cu mult timp în urmă austeritatea și reducerea cheltuielilor publice erau singura cură de însănătoșire fiscală prescrisă de doctorii în economie. „Am repara acoperișul în timp ce soarele strălucește sus pe cer” și vom promova creșterea economică prin tăierea datoriilor, se spunea, cu liderii lumii insistând că dacă datoriile ar fi prea mari, consecințele ar fi severe, scrie revista americană Newsweek într-o analiză despre cum s-a schimbat mentalitatea lumii față de datorii de la criza trecută la cea actuală.

„Cele mai recente cercetări sugerează că odată ce datoria trece de 90% din PIB, riscurile unui impact negativ mare asupra creșterii pe termen lung devin extrem de semnificative”, a declarat în 2010 cancelarul britanic George Osborne, precizând că Marea Britanie era „prognozată să rupă pragul de 90% din PIB în doar doi ani”.

Lumea trece acum prin „impactul unui tsunami de datorii”, potrivit Institutului Internațional de Finanțe (IIF). La nivel global, se așteaptă ca datoria să atingă 277.000 de miliarde de dolari până la sfârșitul anului 2020, ajungând la 365% din PIB-ul global. Aceasta este de puțin peste patru ori valoarea care îi îngrijora pe teoreticienii finanțelor acum un deceniu. Anul acesta au existat deja suficiente evenimente „fără precedent”, iar datoria nu a fost niciodată mai mare ca număr total și nici ca procent de la instaurarea păcii după cel de-al Doilea Război Mondial.

Acum există puține economii occidentale cu datorii sub acest „temut” prag de 90%. Raportul datorie/PIB al SUA se situează la puțin sub 97%, Marea Britanie este la aproximativ 102%, Italia la 158% și Grecia la 213%.

În vest există o serie de excepții – Germania, Austria și Olanda fiind cele mai importante.

Cancelarul britanic Rishi Sunak efectuează o analiză a cheltuielilor în care va sublinia în continuare nevoia de a crește cheltuielile guvernamentale, încercând în același timp să reducă orice consum de resurse considerat ca nefiind vital pentru prosperitatea Marii Britanii. Datoria britanică tocmai a trecut peste 2.000 de miliarde de lire sterline pentru prima dată și este probabil să crească în timp ce restricțiile anti-COVID sunt menținute. Cu toate că datoriile au crescut de la aproximativ 1.200 miliarde de lire sterline, Sunak nu se va întoarce la retorica „austerității” din era Osborne de acum un deceniu. Și nici Marea Britanie nu se va reîntoarce în UE. Brexitul pune presiuni suplimentare pe finanțele statului. Ca economia britanică acum 10 ani erau multe din Europa și din alte părți ale lumii.

În timp ce austeritatea nu era nimic nou, cifra de 90% a venit de la profesorul Carmen M. Reinhart, acum economist-șef și vicepreședinte la Banca Mondială, și de la profesorul Kenneth Rogoff, economist de la Universitatea Harvard și mare maestru la șah. Într-o lucrare celebră publicată  de Harvard în 2010, teoreticienii susțineau că „ratele mediane de creștere pentru țările cu datorii publice de peste 90% din PIB sunt cu aproximativ un procent mai mici decât dacă datoriile ar fi mai mici; ratele medii de creștere sunt cu câteva procente mai mici”. În esență, dacă datoria unei țări este prea mare, îngreunează creșterea economică, au concluzionat aceștia.

„Numerele din spatele acestei cercetări de la Harvard s-au dovedit a nu fi corecte“, a spus pentru Newsweek Ian Stewart, economist-șef la Deloitte UK. „Nu prea știu care este raportul corect”. În cazul Japoniei, raportul depășește 200%. Nu pledez pentru datorii atât de mari, dar această țară a reușit să trăiască cu atâta datorie.

„Datoria este o problemă gestionabilă. Asta nu înseamnă că nu putem spune că nu există riscuri semnificative asociate cu acumularea de datorii – cele mai evidente fiind guvernele care încearcă să reducă povara reală a datoriilor prin inflație, defaulturi, o criză a datoriei care necesită o austeritate semnificativă – însă costurile de finanțare sunt atât de mici că aproape nu există.“

Lucrarea de cercetare de la Harvard a fost analizată în cele mai mici amănunte de un student absolvent în 2013, într-o vreme în care comisarul Uniunii Europene pentru economie de atunci Olli Rehn și republicanul Paul Ryan citau amândoi limita datoriei de 90% din PIB pentru a-și justifica strategiile de austeritate. Au existat o serie de omisiuni și neconcordanțe în cifre pe care Reinhart și Rogoff le-au abordat într-un articol publicat în New York Times, spunând că „nu există nicio regulă care să se aplice oricând și oriunde … Nicăieri nu am afirmat că 90% este un prag magic care transformă sorții, așa cum au sugerat politicienii conservatori.“

Cercetarea a fost discreditată, dar viziunea din spatele ei nu era una nouă. În anii 1970, premierul britanic James Callaghan a ținut un discurs în care a spus că „a-ți deschide prin cheltuieli ieșirea dintr-o recesiune și a majora rata de ocupare a locurilor de muncă prin reducerea impozitelor și creșterea cheltuielilor guvernamentale” ar duce la inflație ridicată.

Să fim într-o epocă în care această viziune este discreditată până într-acolo încât o versiune modernă a keynesianismului, teoria cheltuielilor crescute pentru a promova creșterea, este acum ceva practicat de majoritatea economiilor dezvoltate, în timp ce acestea suportă datorii de peste 100% din PIB?

CITITI AICI MATERILAUL INTEGRAL