Ramona Jurubiță primește un nou mandat de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova
KPMG anunță că Ramona Jurubiță a fost reconfirmată pentru un al doilea mandat de trei ani în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova. Ea coordonează activitățile firmei de servicii de Audit, Consultanță Fiscală, Legal și…
KPMG anunță că Ramona Jurubiță a fost reconfirmată pentru un al doilea mandat de trei ani în funcția de Country Managing Partner al KPMG în România și Moldova.
Ea coordonează activitățile firmei de servicii de Audit, Consultanță Fiscală, Legal și Consultanță în Afaceri începând cu 2018, fiind al patrulea CMP al KPMG în România de la înființarea companiei, în 1994, după Francois Gontard (1994-2001), Victor Kevehazi (2001-2007) și Șerban Toader (2007-2018).
Ca membru în Consiliul de Administrație al KPMG în Europa Centrală și de Est (KPMG CEE), Ramona Jurubiță are un rol esențial în dezvoltarea strategiei la nivel regional și în coordonarea proiectelor multi-naționale.
“Sunt onorată de reconfirmarea în poziția de Country Managing Partner, KPMG în România și Moldova. Sunt recunoscătoare echipei extraordinare din KPMG pentru tot ceea ce am construit împreună și sunt încrezătoare că împreună vom reuși să navigăm provocările din perioada următoare fiind alături de clienții noștri și de comunitățile din jurul nostru!”, spune Ramona Jurubiță.
Potrivit acesteia, o prioritate în al doilea mandat îl reprezintă avansarea agendei ESG (Mediu, Social, Guvernanță) a KPMG în România si Moldova, așa cum este prevăzută în strategia ESG a firmei.
Strategia definește obiectivele companiei de adoptare a unui rol pozitiv în societate, ajutând, în același timp, clienții și comunitatea de afaceri într-o abordare similară. Planul ESG este o parte din strategia globală ESG a firmelor membre KPMG, iar Ramona Jurubiță susține acest plan la nivel regional prin poziția în Consiliul Director al KPMG Europa Centrală si de Est (KPMG CEE).
“De la numirea Ramonei Jurubiță în poziția de Country Managing Partner în 2018, KPMG în România s-a dezvoltat încontinuu, adăugând noi clienți și extinzând oferta de servicii și numărul de angajați, chiar și în contextul provocărilor din ultimii ani. Adaptabilitatea firmei și încrederea de care se bucură au fost ingredientele de bază în succesul KPMG în România și Moldova. Aceste calități vor continua să consolideze pozitia KPMG în România și Moldova pe măsură ce ne vom confrunta cu noile provocări ale contextului geopolitic si economic curent”, spun oficialii KPMG.
În România și Republica Moldova, KPMG își desfășoară activitatea în cadrul celor șase birouri din București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara și Chișinău, în care activează peste 1.000 de profesionisti.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026