Rămâne Estul fără băncile austriece?

“Nu poți crede pentru totdeauna în Moș Crăciun”, spunea în decembrie 2008 Herbert Stepic, președintele Raiffeisen Bank International (RBI), pentru că în plină criză financiară, “băncile nu pot pompa la nesfârșit bani în economie”. El cerea guvernelor est-europene să întoarcă susținerea de care s-au bucurat din partea băncilor străine în anii de creștere economică și să ia măsuri care să le sprijine, cum ar fi injecțiile de capital, după exemplul Austriei, sau credite de la UE pentru recapitalizarea băncilor și garantarea împrumuturilor interbancare. În lunile următoare, BERD și FMI perfectau acordul de la Viena privind susținerea băncilor și menținerea expunerilor în Est ale celor 17 grupuri bancare occidentale prezente în regiune. Pentru România, acordul a fost semnat de Erste Bank, Raiffeisen Bank International, Eurobank EFG, NBG, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank și UniCredit, care controlează în total circa 70% din piață.

Acum însă, după toate asigurările date de Jose Barroso sau de Angela Merkel că vor limita dezangajarea băncilor din Europa de Est ca efect al crizei datoriilor suverane, s-a văzut că nu există niciun nou acord: Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a precizat în rezoluția din octombrie doar că măsurile de menținere a expunerii rămân la latitudinea autorităților naționale de supraveghere. Iar condițiile în care operează băncile sunt mult schimbate față de 2008. Conform noilor cerințe impuse de EBA, băncile trebuie ca până la 30 iunie 2012 să atingă o rată a capitalului de bază de 9% și să-și constituie rezerve temporare, ceea ce înseamnă un necesar de capital suplimentar estimat la 106 mld. euro. EBA va stabili în următoarea perioadă cifrele exacte, pe baza raportărilor la nouă luni ale băncilor, și va aproba până la sfârșitul anului în curs planurile de recapitalizare.

Europa de Est este, așadar, doar un caz particular al luptei pentru resurse care se duce în aceste luni în interiorul UE: în declarația summitului UE din octombrie se spune că băncile pot beneficia de bani pentru recapitalizare din partea Fondului European pentru Stabilitate Financiară, devenit creditor de ultimă instanță, doar dacă restul opțiunilor eșuează (aport de la acționari, emisiuni de obligațiuni, sprijin de la guvernele naționale, vânzări de active). Alex Griffiths, analist al Fitch Ratings, apreciază că “o majorare de capital, din fonduri private sau publice, va avea un impact neutru, dacă nu chiar ușor pozitiv pentru creditare; pe de altă parte, dacă băncile recurg la reducerea activelor, atunci se va reduce creditarea”.

Acesta e contextul în care Banca Națională a Austriei și Autoritatea Austriacă pentru Piețe Financiare au lansat propunerea ca proporția dintre creditele nou acordate, pe de o parte, și depozitele nou create și alte resurse de finanțare locale sau supranaționale să nu depășească 110%. Propunerea are ca scop menținerea ratingului suveran AAA, după ce agențiile de rating au pus la îndoială capacitatea țării de a susține subsidiarele din Est ale băncilor austriece în condițiile unei eventuale înrăutățiri a economiei mondiale. Dintre toate piețele estice, băncile austriece aveau la 31 martie expunerile cele mai mari în Cehia (53,17 mld. euro), România (30,2 mld. euro) și Ungaria (28,99 mld. euro), conform băncii centrale.

Simon Kennedy, analist al agenției de rating Fitch, apreciază că propunerea nu va însemna “constrângeri noi semnificative” asupra creditării, fiindcă băncile austriece “oricum nu mai au intenția să-și majoreze creditarea mult mai rapid decât finanțarea pe plan local”. Ba mai mult, propunerea are efecte pozitive, fiindcă “va asigura reducerea progresivă a proporției dintre credite și depozite în Europa Centrală și de Est și va preveni o creștere excesivă a expunerilor atunci când percepția față de această regiune se va îmbunătăți” (un punct de vedere atins și de Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care a spus că ar fi fost “foarte mulțumit dacă o astfel de restricție ar fi funcționat în perioada de boom al creditului” și că “interesele sunt comune, nu divergente” între bănci și state).

În schimb, spune Kennedy, dacă ar avea loc o intensificare a crizei în zona euro, atunci presiunile pe finanțare “ar putea sili unele bănci din zona euro să taie finanțarea pentru subsidiarele din Europa Emergentă sub nivelurile la care le-ar îndreptăți condițiile locale”, caz în care ar putea fi luată în calcul o nouă inițiativă de genul acordului de la Viena. În ceea ce privește teama de o repatriere a capitalurilor, oficialii BNR au explicat că băncile nu pot repatria decât cu acordul BNR capitalul social, care reprezintă cea mai mare parte din capitalul lor. Împrumuturile subordonate, în schimb, au o pondere mult mai mică în capital decât în alte țări din regiune, dar nici ele nu pot fi retrase înainte de scadență, a afirmat săptămâna trecută Cristian Popa, viceguvernatorul BNR, care nu vede atât un risc ca expunerile băncilor să scadă, ci mai curând riscul de încetinire a creșterii liniilor de finanțare.