Raluca Rusu, CEO, Computaris România: „Tehnologia este un tool care poate contribui pozitiv în multe domenii, iar pentru acest lucru este nevoie de oameni dedicați și valoroși, indiferent de gen”
„Indiferent în ce stagiu al carierei te afli, este important să cauți și să accepți noi misiuni care să reprezinte o provocare și care să îți permită să te dezvolți personal și profesional. Trebuie să îți asumi cât mai multe riscuri, să îți dorești și să ceri misiuni prin care să înveți și care să te plaseze în afara zonei de confort”, a spus Raluca Rusu, CEO al Computaris România, în răspunsuril…
Una dintre cele mai recente reușite profesionale ale Ralucăi Rusu este creșterea cifrei de afaceri a companiei pe care o conduce cu peste 30% în 2019 comparativ cu anul 2018. Potrivit ei, acest lucru s-a datorat în principal unei foarte bune coordonări în echipă, în care fiecare membru și-a aliniat obiectivele personale de business la cele ale companiei. „Este adevărat că am venit și cu o infuzie de idei în materie de inovație, dezvoltare de business și management în resurse umane, în urma programului de EMBA (executive MBA) la care m-am înscris anul trecut.” Printre cele mai importante obiective pe care le are în vedere în 2020 este să continue, alături de echipa Computaris, trendul ascendent al creșterii companiei, dar și expansiunea businessului pe alte piețe. Raluca Rusu spune că, deși a beneficiat de avantajul de a lucra într-o profesie tehnică, în care nevoia de specialiști competenți a făcut să nu existe diferențe de gen, în general, a observat însă că femeile sunt mai puțin încurajate de mediu să urmărească o carieră în IT&C, deși nu există diferențe în competențe și potențial din perspectiva genului. „Este păcat, pentru că acest domeniu nu este legat numai de programare. Cred că tehnologia este un tool care poate contribui pozitiv în multe domenii, iar pentru acest lucru este nevoie de oameni dedicați și valoroși, indiferent de gen.”
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026