Raiffeisen Bank se trezește blocată în Rusia. Are profituri record dar nu le poate scoate din țară. CEO-ul Johann Strobl: „Avem rezultate foarte, foarte bune, pe de o parte, dar, pe de altă parte, probleme enorme”
Ani de zile, Raiffeisen Bank și-a lăudat predictibilitatea business-ului în Rusia, pe măsură ce rivalii occidentali au venit și au plecat, titrează Financial Times. La un an de la invazia Rusia în Ucraina, în timp ce companiile occidentale fug din…
Ani de zile, Raiffeisen Bank și-a lăudat predictibilitatea business-ului în Rusia, pe măsură ce rivalii occidentali au venit și au plecat, titrează Financial Times.
La un an de la invazia Rusia în Ucraina, în timp ce companiile occidentale fug din țară, temându-se de riscul reputațional și legal de a continua să facă afaceri acolo, Raiffeisen se trezește blocat.
Uriașa subsidiară rusă a băncii este prinsă în strânsoarea regimului lui Vladimir Putin, ale cărui politici îi permit să obțină profituri fără precedent, împiedicând în același timp aceste câștiguri să părăsească teritoriul rus.
La începutul acestei luni, Raiffeisen – o bancă care datează din vremea Imperiului Austro-Ungar, omniprezentă în Europa de Est – a raportat că a realizat profit de 3,6 miliarde de euro în 2022, comparativ cu 1,4 miliarde de euro în 2021. Din această sumă, 2,2 miliarde de euro, mai mult de 60%, au fost atribuite afacerilor din Rusia și Belarus, de patru ori mai mari decât în 2021.
„Avem rezultate foarte, foarte bune, pe de o parte, dar, pe de altă parte, probleme enorme”, a declarat CEO-ul Johann Strobl.
Piața și-a exprimat clar punctul de vedere asupra dihotomiei: de la vârful din februarie înainte de invazie, acțiunile au scăzut cu peste 40%.
Săptămâna trecută, îngrijorările lui Strobl au fost confirmate, când a apărut vestea că Trezoreria SUA cercetează pe Raiffeisen cu privire la afacerile sale rusești. Acest lucru semnalează că Raiffeisen este în vizorul autorităților de reglementare și al politicienilor.
Un director executiv a declarat pentru Financial Times că banca se ocupă acum de 40-50% din toate fluxurile de bani dintre Rusia și restul lumii.
„Nici o altă bancă occidentală nu este atât de profund încorporată în sistemul financiar rus”, a declarat Marcus How, head of research la compania de consultanță VE Insight.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026