Raidul american în Somalia viza un lider kenyan Al-Shabaab
Raidul american efectuat sâmbătă în Somalia viza un lider kenyan al grupării islamiste Al-Shabaab, a declarat un oficial american de rang înalt luni, în contextul în care Washingtonul apără capturarea, în Libia, a unui presupus șef al rețelei Al-Qaida, criticată aspru de Tripoli.
Totuși, rezultatul operațiunii nu este clar.
“Operațiunea nu s-a soldat cu capturarea lui Ikrima”, s-a limitat să declare purtătorul de cuvânt al Pentagonului George Little.
Potrivit unor relatări de presă, Abdulkadir Mohamed Abdulkadir a fost ucis, însă militarii de elită americani au fost nevoiți să părăsească locul operațiunii înainte de a putea confirma decesul acestuia.
“Militarii americani au condus această operațiune cu o precizie inegalabilă și au demonstrat că Statele Unite pot aplica o presiune directă asupra liderilor Al-Shabaab în orice moment”, a adăugat Little.
Unul dintre membrii liderilor Al-Shabaab, Moalim Abdirahman Abu-Isa, a confirmat, la rândul său, uciderea unuia dintre combatanții săi, însă nu a precizat identitatea acestuia, și a afirmat că mai mulți militari americani au fost răniți în timpul asaltului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026