Rafila: Sistemul de sănătate din România nu a fost pregătit pentru pandemie
Sistemul de sănătate din România nu a fost conceput și pregătit pentru a face față unei crize precum pandemia, spune Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.
Alexandru Rafila a participat marți, alături de alți miniștri ai Sănătății din Uniunea Europeană, la lucrările Conferinței „Reziliența sistemelor de sănătate ale Uniunii pentru a promova cooperarea la scară europeană”.
Evenimentul a fost organizat de Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene, în format videoconferință.
În intervenția sa, ministrul Alexandru Rafila a arătat că „pandemia ne-a reamintit fragilitatea unora dintre cele mai importante sisteme create de om, sistemele de sănătate. Sistemul de sănătate din România nu a fost conceput și pregătit pentru a face față unei crize precum pandemia de Covid-19”.
Rafila a explicat că în România a existat o fluctuație între măsurile de izolare la începutul pandemiei și măsurile preventive slabe, în cel de-al patrulea val: „stabilitatea organismelor de conducere în domeniul sănătății ar trebui să fie un factor cheie pentru a face față crizei. Una dintre principalele probleme cu care s-a confruntat România a fost asigurarea accesului la servicii de sănătate pentru pacienții non-Covid-19.”
Pe de altă parte, principalul factor de reziliență al sectorului sănătății a fost resursa umană, care a fost pe deplin implicată pentru a face față pandemiei. Personalul din sistemul sanitar a făcut eforturi extraordinare.
Ministrul Sănătății a mai declarat: „un sistem de sănătate rezilient ar trebui să absoarbă șocul unei situații de urgență, continuând să ofere servicii de sănătate de bună calitate. Avem nevoie de o creștere treptată și pe termen lung a resurselor alocate sistemului de sănătate. Este foarte important să avem decizii administrative și de sănătate publică bazate pe abordarea profesională a crizei pandemice. Este nevoie de un dialog permanent și o abordare incluzivă cu toate părțile interesate din domeniul social și economic pentru a construi un consens, inclusiv în ceea ce privește problema vaccinării. Eliminarea mai eficientă a dezinformării în rândul populației ar trebui să fie o prioritate la nivel european”.
În final, Rafila a menționat că, în opinia sa, „colaborarea și sprijinul european, asistența tehnică din partea ECDC și Biroul Regional al OMS pentru Europa sunt elemente cheie pentru a face față pandemiilor. Guvernul României sprijină o colaborare și o coordonare europeană mai profundă pentru răspunsurile la criza de sănătate publică”.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026