Rafila se declară un susținător al școlilor deschise, dar urmează discuții despre acest lucru
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se declară un susținător al menținerii școlilor deschise, dar spune că urmează discuții pentru „decizii echilibrate”.
Întrebat, joi, despre eventuala amânare a deschiderii școlilor, Rafila a răspuns: „sunt un susținător al menținerii școlilor deschise, vedeți că sunt și țări care au o incidență înaltă a acestei infecții și mențin școlile deschise. Întotdeauna trebuie să pui în balanță impactul asupra sănătății publice al deschiderii școlilor și impactul asupra sănătății copiilor. Să nu uităm că sănătatea copiilor din această generație este responsabilitatea noastră”.
Ministrul declară că una e să închizi școlile pentru perioade scurte și altceva e să fie ținute luni de zile închise „și să afectezi nu numai procesul de învățământ, ci și sănătatea copiilor, modul în care ei se dezvoltă din punct de vedere psihic, fizic. Consecințele închiderii pe durate lungi s-ar putea să se facă resimțite ani de zile”.
În acest contextul, spune ministrul, vor exista discuții cu toți cei din zona de sănătate și educație în așa fel încât să fie luate „decizii echilibrate”.
Apelul medicilor este să fie făcut un efort comun: „se va traduce prin încetinirea transmiterii, prin posibilitatea sistemului de sănătate de a prelua cazurile și prin funcționarea cât mai aproape de normal a întregii societăți, inclusiv a activității în școli”.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026