Rafila: Cei care se ocupă de legea vaccinării, reclamați că și-au permis să lucreze la așa ceva
Dezbaterea pe tema proiectului legii vaccinării, deși nu a fost prezentat oficial, a produs multe reacții și am aflat că cei din grupul de lucru au fost reclamați la diferite instituții pentru că și-au permis să lucreze la așa ceva, a spus președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila.
“Dezbaterea făcută pe surse a produs foarte multe reacții. Am aflat că cei din grupul de lucru am fost reclamați la diferite instituții ale statului pentru că ne-am permis să lucrăm la așa ceva (…). În momentul în care au început dezbaterile, au fost luări de poziție, fără ca proiectul să fie cunoscut”, a spus Alexandru Rafila, la dezbaterea cu tema “Vaccinarea în România – act de prevenție obligatoriu sau recomandat?”, organizată de Asociația Pro Imunizare, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie și cu sprijinul Biroului OMS România.
Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și membru în Comitetul Permanent al Biroului Regional al OMS Europa, a adăugat că anumite aspecte pot fi corectate înainte de lansarea acestui proiect în dezbatere publică, precizând că până acum singurele lucruri care au fost discutate au fost cele legate de principiile acestei legi, fără să se discute despre sancțiuni în mod detaliat.
Președintele Societății Române de Microbiologie a mai spus că proiectul de lege va trece prin Guvern și apoi prin Parlament, precizând că sănătatea publică nu poate fi responsabilitatea unui singur partid, ci trebuie să fie responsabilitatea tuturor.
Dezbaterea cu tema “Vaccinarea în România – act de prevenție obligatoriu sau recomandat?”, organizată de Asociația Pro Imunizare, în parteneriat cu Societatea Română de Microbiologie și cu sprijinul Biroului OMS România, se înscrie în cadrul celei de-a IV-a ediții a Forumului Național “Stop gripa”.
Specialiștii au propus un proiect privind vaccinurile obligatorii pentru copii, care include și sancțiuni, dar este un draft care ar putea să fie finalizat, probabil, până la sfârșitul anului, spunea ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, precizând că proiectul ar putea intra în vigoare, probabil, în a doua jumătate a anului viitor.
Proiectul propus de specialiști, prezentat de Hotnews, prevede că vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate la copii – împotriva hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei. De asemenea, și BCG, vaccinul contra formelor grave de tuberculoză, ar urma să fie inclus în categoria celor obligatorii.
Potrivit proiectului, “pentru vaccinările obligatorii, informarea părintelui este obligatorie, iar consimțămantul este prezumat”. Astfel, părinții vor trebui să semneze o declarație dacă refuză să-și vaccineze copilul, în caz contrar considerându-se din oficiu că este de acord cu vaccinarea.
Înscrierea copiilor în gradinițe și scoli, de stat sau private, s-ar putea face, conform propiectului propus de specialiști, doar după prezentarea de către părinți a dovezii imunizării copilului cu vaccinurile care previn bolile precizate, excepție făcând copiii care “fac dovada contraindicațiilor medicale definitive pentru anumite vaccinari”.
Dacă la înscrierea la gradiniță sau la școală părinții nu vor putea prezenta dovada vaccinării complete, vor trebui să aducă de la Comisia Județeana de Vaccinare un document în care să fie precizate clar datele de recuperare în următorul an a vaccinării cu vaccinurile care previn bolile precizate. În aceeași perioadă, părinții vor beneficia de explicații și consiliere din partea specialiștilor în privința vaccinării.
Dacă nici după un an vaccinarea nu va fi completă, gradinița/școala nu-l mai poate înscrie pe copil, iar directorul unității de învățământ are obligația de a aduce cazul în atenția comisiei județene de vaccinare. Copilul va putea fi înscris la gradiniță/școală doar dupa ce medicul de familie va scrie pe adeverință “antecedente vaccinale complete corespunzătoare vârstei”. Vaccinările obligatorii se fac doar în unitățile medicale autorizate, conform documentului citat.
Proiectul de lege prevede explicit ca o responsabilitate a părinților “asigurarea vaccinărilor complete corespunzătoare vârstei pentru vaccinarile obligatorii în scopul asigurării dreptului la sanătate”. Cu toate acestea, la capitolul amenzi, părinții nu sunt vizați, amenzi fiind prevazute doar pentru instituțiile care au responsabilități în procesul vaccinării.
Amenzi de la 5.000 de lei la 10.000 de lei ar putea primi: grădinițele și școlile care acceptă înscrierea copiilor fără adeverința din partea medicului care să ateste vaccinarea corespunzătoare vârstei (exceptați sunt copiii cu contraindicație medicală definitivă), direcțiile de sănătate publice care nu asigura păstrarea în condiții frigorifice adecvate a vaccinurilor, medicii de familie și medicii implicați în activitățile de vaccinare, dar care nu respectă prevederile legale și se află la a treia abatere.
Amenzi de la 2.500 de lei la 5.000 de lei ar putea primi autoritățile locale care nu identifică situațiile de neglijare medicală a copilului, iar amenzi de la 1.000 la 2500 de lei vor primi școlile care încalcă legea menținând în colectivitate copiii nevaccinați la un an de la stabilirea calendarului de recuperare a vaccinării și care nu anunță această situație comisiei județene de vaccinare (excepție sunt copiii cu contraindicație medicală definitivă).
Amenzi de la 500 la 1.000 de lei ar putea primi direcțiile de sănătate publică, medicii de familie și școlile care nu suspendă copiii nevaccinați în cazul apariției unor focare de epidemie. Constatarea și aplicarea amenzilor se face de către direcțiile județene de sănătate publică.
Proiectul de lege prevede obligativitatea medicilor de familie și a medicilor din maternități (publice și private) de a asigura vaccinarea corectă a copiilor. Dacă medicii, farmaciștii și asistenții medicali nu vor transmite în media și părinților informații “corecte și dovedite științific” legate de vaccinare, atunci vor fi sanctionați de către Colegiul Medicilor, care va sancționa și sesiza autoritățile abilitate și în cazul falsificării documentelor medicale legate de vaccinare.
În afara vaccinurilor obligatorii menționate, proiectul de lege prevede alte trei categorii de vaccinuri: cele pentru situații speciale (epidemii), cele pentru grupe populaționale de risc (anumiți bolnavi cronici) și vaccinuri opționale. Cu excepția ultimei categorii, finanțarea vaccinării se face din fondurile Ministerului Sănătații și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Acest proiect de lege a fost elaborat în urma unei scăderi a vaccinării copiilor în București – cu 19% mai puțini copii vaccinați în 2014 față de 2013. Fenomenul, prezent și în alte câteva județe, dar nu atât de pronunțat ca în București, este cauzat de discontinuitățile în aprovizionarea medicilor cu vaccinuri, informării greșite a populației și refuzului părinților de a-și vaccina copiii.
-
Preşedintele României, Nicuşor Dan, despre proiectul Via Transilvanica: „Dacă e să am o opinie despre proiectul ăsta, lucrul mai important este că uneşte oamenii. Noi nu prea ne cunoaştem unii pe alţii şi din cauza asta gândim în clişee unii despre alţii şi despre noi ca societate”Actualitate · 19 septembrie 2026
-
Nicuşor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipseiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Cum ar putea arăta România dacă agenţia de rating S&P decide pe 2 octombrie să arunce ţara în „junk” ? „Dobânzile la care se împrumută statul fac un salt la 8%, cursul creşte cu trei-patru procente” VIDEOActualitate · 19 septembrie 2026