Radu Timiș, CrisTim în 2009: Un pas greșit mă poate costa afacerea și 2.000 de joburi, managerii iși riscă doar bonusul
În 2009, la puțin timp după ce a renunțat la trei executivi de top recrutați de la A&D Pharma si Rompetrol, Radu Timiș explica într-un interviu acordat ZF cum a ajuns să ia o astfel de decizie: Eu cunosc cel mai bine businessul pe care îl conduc.
În 2009, la puțin timp după ce a renunțat la trei executivi de top recrutați de la A&D Pharma si Rompetrol, Radu Timiș explica într-un interviu acordat ZF cum a ajuns să ia o astfel de decizie: Eu cunosc cel mai bine businessul pe care îl conduc. Mă gândesc și la două noaptea la ce decizii trebuie să iau. Un consultant nu este nimic altceva decât un angajat, care riscă să își piardă bonusul dacă ia o decizie greșită, pe când eu risc să îmi pierd afacerea și să afectez în acest fel și locurile de muncă a 2.000 de oameni”, spunea Radu Timiș, șeful CrisTim.
La patru ani de atunci, Radu Timiș l-a numit director general al CrisTim pe Gheorghe Pogea (58 de ani), care a fost ministru de finanțe în cabinetul Emil Boc în perioada decembrie 2008-decembrie 2009. Anterior, Pogea a fost consultant în cadrul grupului condus de Radu Timiș.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026