Radu Miruță: Sporirea capacității de apărare este o responsabilitate, nu un moft
Sporirea capacității de apărare este o responsabilitate, nu un moft, spune miercuri după-amiază în Parlament deputatul Radu Miruță, ministru al Apărării, care în discursul său a atăcat AUR.
„În fiecare an, toate cele 32 de țări membre NATO, la începutul anului, aprobă propunerea Comandantului Suprem al Armatei NATO, de a gestiona forțele de reacție rapidă pe teritoriul național. Despre asta este punctul 2 de pe ordinea de zi de astăzi. Cu privire la ceea ce se pune la vot, la punctul 3 astăzi, nu este vorba nici de a băga România în război, nu este vorba nici de a deveni țintă, nu este vorba nici de a deveni mai slabi. Probabil că de asta sunteți dumneavoastră de la AUR, SOS supărați astăzi”, a spus Radu Miruță.
El a spus că ceea ce se supune la vot este „o sporire a capacității de apărare a României: „Pentru a deveni mai puternici, pentru a descuraja mai mult, nu este nevoie doar de militari, nu este nevoie doar de soldați, ci este nevoie și de capacități tehnice de apărare. Capacitățile tehnice de apărare care vor veni în România în perioada următoare, după ce Parlamentul va vota asta, ridică gradul de descurajare al celor care se uită cu ori sticloși spre România”.
„Probabil că cei de la AUR. de asta sunt deranjați, pentru că devin inconsecvenți (…) România nu este țara care să lase capacitatea de apărare pe mâna gălăgiei. Suntem foarte fermi, suntem într-o relație de parteneriat strategic și sporirea capacității de apărare este o responsabilitate și nu este un moft”, a mai spus Miruță.
„Ce faceți astăzi? Demonstrați o incapacitate de a înțelege, vă bateți joc de români fugind de momentul în care puteți să decideți și dați apă la moară celor care vă susțin din afara României”, a mai spus el.
„Încurcă apusul cu răsăritul, asta voia dumnealui să spună, nu știe că NATO nu are comandant suprem, nu știe niște chestiuni care sunt de bază”, a fost replica lui George Simion. Acesta a spus că românii merită mai mult.
Camera Deputaților și Senatul au votat în ședință comună cererea venită din partea președintelui Nicușor Dan ca Statele Unite ale Americii să disloce temporar pe teritoriul României echipamente militare și forțe americane, în contextul războiului în desfășurare din Iran.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026