Radiografia Moldovei fără filtrul războiului dintre estul rusesc și Occident

Platforma electorală cu care reformista Maia Sandu a câștigat alegerile pentru funcția de președinte al Moldovei a pus geopolitica pe un plan secund, dând atenție mai mare gravelor probleme interne. În Bielorusia, protestatarii vor plecarea de la putere a dictatorului Lukașenko și a supușilor săi, dar nu cer îndepărtarea de Rusia.

Explicarea crizelor politice din fostele republici sovietice ca efecte ale războiului geopolitic dintre est și vest riscă să piardă din vedere esența problemei: sisteme bazate pe nepotism, patronaj și corupție endemică, scrie revista Foreign Policy într-o analiză concentrată pe Republica Moldova.

La sfârșitul toamnei anului 2019, când un politician moldovean cu tendințe occidentale a fost alungat de un partid deschis prorus, un cor de analiști a recitat o concluzie previzibilă: că bătălia dintre Rusia și Occident a mai făcut o victimă.

Însă a reduce criza politică de atunci a Moldovei la obișnuitele ciocniri de trupe dintre est și vest înseamnă a ignora un moment crucial în încercarea țării de a scoate instituțiile statului din îmbrățișarea sufocantă a oligarhilor lacomi și a pionilor acestora.

„De mult timp sugerez că trebuie să încercăm să înțelegem politica din Moldova privind și prin altceva în afară  de lentilele  politicii est-vest și a identității naționale”, spune Eleanor Knott, politolog la London School of Economics, a cărei muncă se concentrează în mare parte pe Moldova și Ucraina.

„În timp ce ambele aspecte par să modeleze politica moldovenească în ultimul deceniu, și politica de identitate de la prăbușirea Uniunii Sovietice încoace, ambele joacă un rol convenabil în mascarea problemelor politice mai profunde – și anume inegalitatea, sărăcia, corupția și clientelismul și evitarea reformelor profunde”, a spus Knott.

Politicianul proeuropean de centru-stânga Vladimir Plahotniuc a fost cândva cea mai puternică persoană din Republica Moldova. Deși nu a ajuns niciodată la o poziție mai mare decât cea de vicepreședinte al parlamentului înainte ca formațiunea pe care o conducea, Partidul Democrat, să fie înlocuită cu o coaliție de guvernare în iunie 2019, Plahotniuc și-a folosit influența asupra justiției și a altor instituții pentru a unge roțile mecanismelor de spălare de bani care au făcut ca miliarde de dolari să dispară prin băncile țării. În iunie, un parteneriat puțin probabil între o coaliție pro-occidentală condusă de Maia Sandu, fost consilier la Banca Mondială, și oponenții ei socialiști au împins Partidul Democrat controlat de Plahotniuc afară de la guvernare. Plahotniuc a fugit din țară.

Acest nou guvern se angajase să pună capăt hegemoniei oligarhilor din societatea moldovenească. Dar când un vot asupra reformelor justiției a eșuat în parlament pe 12 noiembrie, Sandu, inițiatoarea efortului de reformă, a pierdut sprijinul partenerului de coaliție. Reformele au murit înainte de a se naște.

• Sistemul Moldovei a devenit defect cu toate că partidul comunist care a ținut țara legată de influența cleptocratică rusă a fost respins prin vot în alegerile din 2009 și 2010. S-a întâmplat din diverse motive: moldovenii pot arăta spre două scheme de delapidare gigantice, o revizuire a sistemului electoral menit să servească interesele unui singur om, o justiție puternic slăbită sau un oligarh care s-a jucat cu proeuropenismul.

• O coaliție nepoftită a răsturnat carul cu mere pe care Plahotniuc și Dodon îl împingeau. Coaliția Maiei Sandu a obținut atunci 26 de locuri, mai mult decât a reușit să primească oricând vreun partid nou – creând posibilitatea formării unei coaliții fără democrații lui Plahotniuc pentru prima dată din 2010. Activiștii societății civile și-au dat seama că dacă formau o coaliție cu socialiștii, democrații și Plahotniuc puteau fi alungați pentru prima dată după 2010.

• Guvernul lui Sandu și al socialiștilor a obținut o victorie semnificativă: a doborât legea electorală cu sistemul mixt a lui Plahotniuc, ceea ce înseamnă că acum va deveni mai dificil pentru democrații acestuia să câștige în viitoarele alegeri – iar acest lucru înseamnă limitarea prezenței prietenilor săi în instituțiile țării.

În timp ce democratizarea stagnează în multe țări europene – Polonia și Ungaria fiind astfel de exemple – țările care nu au urcat prea mult pe drumul către o democratizare durabilă se prăvălesc brusc și dramatic. Creșterea represiunii și reducerea concurenței politice care caracterizează retragerea democrației se produc cu viteze diferite în țările care anterior aveau instituții independente și au rămas cu o pojghiță de moștenire de care să se agațe dacă are loc redemocratizarea.

Nu acesta este și cazul Moldovei, unde capturarea statului – exercitarea influenței de către elita conducătoare și oamenii de afaceri asupra politicilor, legilor sau reglementărilor economice în beneficiul lor personal – a fost regula. Drept urmare, atunci când democratizarea și reforma eșuează, țara se reîntoarce la același tipar de stat captiv. O rețea bazată pe patronaj și nepotism așteaptă să treacă interludiul democratic astfel încât să poată reveni și să continue să funcționeze așa cum o făcea până atunci.

Sistemul Moldovei a devenit defect cu toate că partidul comunist care a ținut țara legată de influența cleptocratică rusă a fost respins prin vot în alegerile din 2009 și 2010. S-a întâmplat din diverse motive: moldovenii pot arăta spre două scheme de delapidare gigantice, o revizuire a sistemului electoral menit să servească interesele unui singur om, o justiție puternic slăbită sau un oligarh care s-a jucat cu pro-europenismul.

Politicienii moldoveni care au văzut întotdeauna statul ca o sursă de profit și-au dat seama că tot ce trebuie să facă este să se prefacă proeuropeni, iar comunitatea internațională nu le va mai respira în ceafă. Și, încă din primele lor zile la putere în 2010, exact așa au făcut. „În 2010, proeuropenii au adăugat o anexă secretă la acordul lor despre cum să  guverneze țara”, a declarat Ștefan Gligor, avocat și activist moldovean. El a explicat că anexa secretă, dezvăluită ulterior, a inclus distribuirea controlului asupra instituțiilor statului între partidele din coaliția proeuropeană, în funcție de rezultatele obținute în alegeri.

Pe lângă împărțirea ministerelor și a funcțiilor importante, precum cea de președinte și prim-ministru, ei au ales și poziții în instituțiile cheie responsabile cu combaterea corupției, precum Parchetul General, Centrul Național Anticorupție și Curtea Supremă de Justiției. „Au folosit această retorică proeuropeană pentru a întrerupe mecanismele de control care limitează corupția”, a spus Gligor.

Acest lucru a permis corupției să se infiltreze și mai mult în Moldova. Din 2010 până în 2014, prin schema cunoscută ca Laundromatul (spălătorie de rufe) rusesc  au fost transferate între 20 miliarde dolari și 80 miliarde dolari din fonduri obținute ilegal din Rusia prin băncile moldovenești, unde au fost „curățate” prin deciziile judecătorilor moldoveni.

Gligor susține că schema a fost pusă în aplicare de Veaceslav Platon, un „geniu financiar bancar” și fost parlamentar care a realizat acest lucru cu ajutorul lui Plahotniuc și cu cunoștințele premierului de atunci Vladimir Filat. „Bineînțeles, au primit comision pentru acest ajutor“, a spus Gligor.

„Ne-am spus «Acum ori niciodată». Ori i-o dăm noi, ori ne-o dă el. Nu există altă cale ”, a spus Gligor, care a făcut parte din grupul care a pus presiune pe Sandu pentru a intra într-o coaliție cu Dodon. Gligor și alții le-au spus moldovenilor că „nu putem scăpa de Plahotniuc decât dacă există o coaliție între Maia Sandu și socialiști”.

Schema complexă a funcționat astfel: banii delapidați în Rusia au fost mutați din țară către companii offshore; creanțe false erau create în numele unui cetățean moldovean, iar apoi un judecător corupt din Moldova dispunea cu bună știință ca datoria falsă să fie rambursată; banii – acum „curați” – sunt mutați de la o companie offshore la o bancă moldovenească și apoi  cheltuiți. „Aparatul de stat a fost transformat efectiv într-o spălătorie“, a spus Gligor. A doua schemă este considerată una dintre cele mai mari furturi bancare din istoria nu doar a Moldovei, ci a lumii, în care trei bănci au lucrat împreună pentru a extrage cât mai multă finanțare de împrumut posibil, fără nicio rațiune de afaceri evidentă. Rezultatul a fost o fraudă echivalentă cu aproximativ 12% din PIB-ul țării. Banii nu au fost recuperați.

S-ar putea crede că aceste lucruri ar fi suficiente pentru ca un individ să se retragă din politică și să încerce să-și petreacă restul vieții evitând justiția. Totuși, Plahotniuc nu a renunțat. „Plahotniuc s-a simțit mai puternic ca niciodată”, a spus Gligor. „El controla atunci 80% din mass-media din țară,  instituțiile statului și curtea constituțională”.

Deși avea atât de multă putere, Plahotniuc a fost urât în Moldova – la un moment dat în 2015 a avut o cotă de dezaprobare de 97%. Așa că și-a folosit puterea pentru a modifica legea electorală.

În 2017, Plahotniuc a anunțat că membrii parlamentului nu vor mai fi numiți pe baza procentului de voturi primite la nivel național – sau a unui vot proporțional – ci printr-un sistem bazat pe circumscripție în care Moldova ar fi fost împărțită în 101 circumscripții electorale, cu alegeri separate într-o singură rundă în fiecare regiune. Cu toate că acest tip de sistem este aproape neobișnuit, Plahotniuc a pariat pe faptul că unele figuri ale partidului său erau populare la nivel local datorită investițiilor și proiectelor de care au beneficiat anumite comunități.

Împotrivirea publicului și două avize negative ale Comisiei de la Veneția, un organism consultativ al Consiliului Europei, au dus la atingerea doar parțială a obiectivului. Însă, reformă sau nu, Plahotniuc și-a atins unul dintre obiectivele sale: Igor Dodon, care a adus cu el sprijinul Partidului Socialiștilor, a fost ales președinte în 2016 cu sprijinul său.

Dodon ar fi trebuit să fie, tehnic vorbind, inamicul lui Plahotniuc. Lider al socialiștilor, el nu și-a ascuns sprijinul față de președintele rus Vladimir Putin – presa țării l-a poreclit „portarul țarului” datorită dorinței sale de a accepta aparent toate capriciile lui Putin. Însă Plahotniuc avea nevoie de el pentru a-i controla pe membrii de stânga ai parlamentului.

Totul ar fi trebuit să meargă conform planurilor lui Plahotniuc în februarie 2019, când moldovenii au mers la vot. Democrații lui Plahotniuc au obținut 30 de locuri, iar socialiștii au obținut 35 – suficient pentru o majoritate în Parlamentul cu 101 de membri.

Dar o coaliție nepoftită a răsturnat carul cu mere pe care Plahotniuc și Dodon îl împingeau. Coaliția Maiei Sandu a obținut atunci 26 de locuri, mai mult decât a reușit să primească oricând vreun partid nou – creând posibilitatea formării unei coaliții fără democrații lui Plahotniuc pentru prima dată din 2010. Activiștii societății civile și-au dat seama că dacă formau o coaliție cu socialiștii, democrații și Plahotniuc puteau fi alungați pentru prima dată după 2010.

„Eliminarea blocului pro-european de la putere și numirea guvernului lui Ion Chicu susținut de socialiști și democrați a oprit reformele structurale autentice lansate în iunie 2019 de guvernul condus de Maia Sandu“, a declarat Kamil Calus, cercetător specializat în Belarus, Moldova și România la Centrul pentru Studii Estice din Varșovia, Polonia.

„Toată lumea era foarte supărată și împotriva noastră, în special Maia Sandu și Andrei Năstase”, a spus Gligor, referindu-se la un lider de protest și un activist al societății civile al cărui Partid al Platformei Demnitate și Adevăr coopera cu Sandu. Ei se opuneau pentru că ar fi însemnat să se culce cu socialiștii, care sunt considerați corupți, dar logica strategiei a fost scoaterea din joc a lui Plahotniuc și rezolvarea celorlalte probleme pe parcurs. „Plahotniuc râdea de această idee”, își amintește Gligor.

Însă cinci săptămâni mai târziu, nimeni nu mai râdea. Devenise clar că oamenii doreau să scape de Plahotniuc la fel de mult. Societatea moldovenească se săturase de el.

Chiar și Kremlinul a simțit schimbarea sentimentului public. Rușii nu aveau încredere în Plahotniuc din 2010, când acesta trebuia să intre într-o alianță cu comuniștii, dar nu a făcut-o niciodată. „Rușii au decis să-l neutralizeze pe Plahotniuc și au susținut alianța dintre Dodon și Maia Sandu”, a spus Gligor. „8 iunie, acesta este momentul când lucrurile au început să se întâmple”.

Ceea ce s-a întâmplat a fost o criză constituțională. Plahotniuc a presat instanța constituțională să anuleze deciziile parlamentului, dar nimeni nu a recunoscut deciziile curții. Democrații și-au dat seama că nu mai puteau rezista la putere, iar presiunea internațională nu a ajutat. În cele din urmă, democrații au cedat puterea, iar Plahotniuc a fugit.

Dacă sună ca un basm politic, finalul nu este fericit. Ca răspuns la inițiativa lui Sandu de a reforma sectorul justiției – și de a numi oameni ca Gligor în funcțiile judiciare de vârf din țară – Dodon s-a temut că un sistem judiciar independent l-ar lua în colimator pe el și pe cei care s-au murdărit pe mâini cu Plahotniuc. Un vot de neîncredere în parlament în noiembrie a ucis coaliția după doar cinci luni de viață. Socialiști proeminenți au fost, la urma urmei, implicați în scheme cu iz de corupție cu Partidul Democrat. Prin urmare, aceste partide nu sunt interesate să creeze o justiție independentă care să se angajeze într-o luptă autentică împotriva corupției deoarece aceasta ar reprezenta o amenințare pentru libertatea și proprietățile lor. Democrații lui Plahotniuc, deși anterior s-au arătat indignați de cum socialiștii s-au descotorosit de Sandu, au sprijinit cu ușurință noul guvern condus de Ion Chicu, care a fost ministru de finanțe într-un guvern anterior democrat.

Pendularea înainte și înapoi a Republicii Moldova prin democratizare arată că până și în țările controlate de indivizi cu putere nelimitată există speranță.

Guvernul lui Sandu și al socialiștilor a obținut o victorie semnificativă: a doborât legea electorală cu sistem mixt a lui Plahotniuc, ceea ce înseamnă că acum va deveni mai dificil pentru democrații acestuia să câștige în viitoarele alegeri – iar acest lucru înseamnă limitarea prezenței prietenilor săi în instituțiile țării.

„Problema reformei justiției a fost un element cheie al așa-numitului proces de dezoligarhizare a aparatului de stat, un instrument important folosit de Plahotniuc pentru a-și subordona politicieni și oameni de afaceri”, a explicat Calus. Însă, spune  acesta, publicul moldovenesc sprijină reforme precum cele ale lui Sandu, iar noul guvern nu le poate întoarce complet spatele. „Noul cabinet va imita reformele pe cât posibil pentru a menține cel puțin o parte din ajutorul financiar occidental pe care Moldova l-a primit în timpul guvernului Sandu”, a spus el.

Majoritatea alegătorilor moldoveni și-au făcut între timp clare preferințele, oferindu-i Maiei Sandu funcția de președinte al Moldovei – prima femeie progresistă care preia conducerea unui stat fost sovietic sau est-european. Iar Plahotniuc a ajuns un fugar, vânat atât de justiția din Moldova, cât și de cea din Rusia. N-a reușit să-și găsească liniștea nici în SUA, unde a cerut azil politic, nici în Turcia, unde se refugiase în ultimele luni. Vladimir Putin a felicitat-o pe Sandu pentru victoria în alegeri.