Qatar anunță investiții de 15 miliarde în Turcia
Qatar a promis Turciei investiții de 15 miliarde de dolari, pentru a o ajuta să combată efectele problemelor economice generate de tensiunile cu Statele Unite, precum dublarea taxelor vamale americane pe exporturile de oțel, relatează Al Jazeera.
Conform canalului media finanțat chiar de Qatar, banii ar urma să fie investiți în bănci și în piața financiară, în acest scop Emirul Qatarului, Sheikh Tamim bin Hamad Al Thani, ar fi aprobat deja o serie de proiecte de investiție, precum și o serie de depozite.
Acordul a fost făcut în cadrul unei întâlniri dintre Emir și președintele turc Tayyip Erdogan, ce a avut loc la Ankara. Și, potrivit Reuters, efectul imediat al acestui anunț a fost o apreciere a lirei turcești, care de la începutul acestui an și până acum și-a pierdut aproximativ 40% din valoarea în raport cu dolarul.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026