Putin: SUA creează amenințări pentru Rusia construind scutul antirachetă în Europa
Washingtonul creează amenințări la adresa Rusiei amplasând elemente ale sistemului de apărare antirachetă în Europa, în Polonia și România, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin.
“Ei amplasează elemente strategice ale scutului antirachetă nu numai în Alaska, ci și în Europa, în Polonia și România, chiar la granițele noastre”, a declarat liderul rus, relatează Sputnik, în pagina electronică.
Rusia a cerut în mod repetat comunității internaționale să abordeze problema extinderii scutului antirachetă american.
Washingtonul intenționează să instaleze un complex de apărare antirachetă Aegis Ashore în România în 2015 și un sistem similar în Polonia în 2018, potrivit Agenției de Apărare Antirachetă din Statele Unite.
În cadrul sistemului antirachetă al NATO, radare și interceptori vor fi instalate în câteva țări membre NATO, inclusiv România, Turcia, Spania și Polonia. Scutul antirachetă va fi consolidat cu sisteme amplasate pe mare.
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026
-
FlowX.AI, startup fondat în România, îl aduce în board pe antreprenorul Radu Georgescu, unul dintre cei mai cunoscuți investitori și fondatori din zona tech localăActualitate · 11 noiembrie 2026