Putin: Bashar al-Assad este pregătit să organizeze alegeri parlamentare și să împartă puterea
Președintele rus Vladimir Putin afirmă că omologul său sirian Bashar al-Assad este pregătit să organizeze alegeri parlamentare anticipate și să permită opoziției "sănătoase" să împartă puterea cu el, relatează DPA în pagina electronică.
“În mare, se așteaptă ca o unificare a forțelor care luptă împotriva terorismului să aibă loc în paralel cu un fel de proces politic în Siria”, a declarat Putin pentru presă vineri, la Vladivastok, la Forumul Economic Estic.
Al-Assad “este de acord cu acest lucru, inclusiv cu organizarea unor alegeri anticipate parlamentare, dar și cu stabilirea unor contacte cu (membrii) așa-numitei opoziții sănătoase și aducerea lor la conducere”, a declarat Putin, citat într-un comunicat emis de Kremlin.
“Aceasta este o problemă de dezvoltare internă a Siriei. Noi nu impunem nimic, dar suntem pregătiți să promovăm acest dialog sirian intern“, a adăugat el.
Rusia este unul dintre aliații apropiați ai Guvernului sirian încă din perioada sovietică și s-a opus cu îndârjire îndemnurilor comunității internaționale de îndepărtare a lui al-Assad de la putere, într-un efort de a aduce pacea în țară.
Putin nu a exclus în mod expres mobilizarea unor trupe rusești în război, dar a anunțat că această problemă nu se află încă pe agendă, potrivit agenției Interfax. El a apreciat că este prematur să se vorbească despre trimiterea de trupe rusești în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI).
Kremlinul a dezmințit anterior o informație din presa israeliană, potrivit căreia Rusia intenționează să trimită avioane de război în Siria, pentru a lupta împotriva SI.
Casa Albă a anunțat miercuri că este “la curent” cu informații potrivit cărora Rusia ar fi mobilizat deja personal militar în avioane în Siria.
“Monitorizăm aceste informații destul de îndeaproape“, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al președinției americane. El a notat că orice sprijin militar acordat regimului al-Assad este “atât destabilizator, cât și contraproductiv”.
El a mai spus că Statele Unite ar saluta o susținere și o contribuție din partea Rusiei la coaliția împotriva SI, conduse de Washington.
Conflictul din Siria, care a început în 2011, s-a soldat cu cel puțin 250.000 de morți, potrivit ONU. Peste jumătate din populația țării de dinainte de război – de 22,4 miliane de oameni – a fost nevoită să se strămute în țară sau să o părăsească.
Putin le-a spus jurnaliștilor că refugiații sirieni fug în primul rând de gruparea teroristă Statul Islamic, care a cucerit, în ultimul an, porțiuni vaste din Siria, devastată de război, și Irak.
“Oamenii fug nu de regimul lui bashar al-Assad, ci de Statul Islamic, care a cucerit teritorii semnificative în Siria și Irak”, a declarat Putin, la Forum.
“Dar noi înțelegem că sunt necesare schimbări politice”, a continuat el. “Cooperăm cu partenerii noștri din Siria”, a adăugat Putin.
Moscova a primit, în ultimele săptămâni, atât numeroși lideri din Orientul Mijlociu, cât și reprezentanți ai opoziției siriene, într-un efort de a-și redobândi rolul de mediator în regiune.
Popularitatea lui Putin în străinătate a crescut la sfârșitul lui 2013, când Rusia a negociat un acord de distrugere a arsenalului chimic sirian, însă doar câteva luni mai târziu Moscova anexa Peninsula ucraineană Crimeea, ceea ce a știrbit în mod semnificativ reputația președintelui rus pe scena mondială.
Rusia încearcă, în prezent, să redevină un mediator în Orientul Mijlociu, cu scopul de a-l proteja pe al-Assad, care conduce Siria de 15 ani și care este unul dintre cei mai importanți aliați ai Moscovei în regiune.
Ultimele alegeri parlamentare au avut loc în Siria în 2012. Al-Assad a fost reales anul trecut, cu aproximativ 90% din voturile exprimate.
-
Cât de mult s-au chinuit doi corporatişti din România să îşi deschidă o afacere şi cum au reuşit să ajungă de la marfă luată pe datorie la afaceri de milioane de euro?Comerț · 19 septembrie 2026
-
Povestea tinerei care a combinat arta cu tehnologia şi a creat una dintre cele mai originale afaceri din RomâniaArta si societate · 19 septembrie 2026
-
Este sau nu este bine să îţi cumperi acum o locuinţă şi care este una dintre cele mai frecvente greşeli făcute de români atunci când vor să îşi cumpere o casă?Imobiliare · 19 septembrie 2026