Purtătorul de cuvânt al BNR explică, din nou, situația rezervei de aur a României. De data asta, lui Eugen Teodorovici
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a explicat, joi, din nou, situația legată de rezerva de aur a României, în contextul declarațiilor făcute de Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor Publice.
„Banca Națională a României a făcut un apel public săptămâna trecută prin care îi îndemna pe toți cei care se pronunță în legătură cu rezerva de aur a României să consulte documentele oficiale ale băncii. Cu toate acestea, într-o declarație recentă, Ministrul de Finanțe, dl. Eugen Teodorovici, a ridicat câteva probleme pe acest subiect, al căror răspuns se găsește deja în documentele menționate sau în alte luări de poziție ale reprezentanților BNR”, a afirmat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, într-o declarație transmisă joi.
Printre lucrările reprezentanților Băncii centrale sunt următoarele: Alina Constantinescu, „Despre risc și randament în administrarea rezervei de aur a țării”; Victor Andrei, „Despre administrarea rezervei de aur a României”.
Astfel, costurile de custodie a aurului din străinătate, precum și alte informații legate de rezerva de aur și valută sunt prezentate an de an în Raportul anual al BNR. Ultimul raport, cel pentru 2017, le prezintă în „Capitolul 16 – Situațiile financiare ale BNR”. Pentru anul 2017, costurile de custodie au fost de 309 mii lei (Raport Anual 2017, pagina 275).
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026