PSD se opune amendamentului „Iohannis”. Decizia, cu unanimitate de voturi
Liderii social-democrați au decis, cu unanimitate de voturi, să se opună amendamentului ce i-ar permite președintelui României să candideze la alegerile parlamentare ca independent, pe listele unui partid.
Decizia social-democraților, de a se opune amendamentului PNL, a fost luată cu unanimitate de voturi, spun pentru MEDIAFAX surse din conducerea PSD.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus, înaintea ședinței, că aceasta este și recomandarea lui: „Dacă doriți părerea mea personală, pe care mi-am conturat-o în acest moment, eu o să recomand colegilor din parlament și mie să nu votăm un astfel de proiect”, a spus Ciolacu înaintea ședinței..
PNL a depus, miercuri, în Parlament un proiect de lege prin care i se va permite președintelui ca în ultimele trei luni de mandat să poată candida la alegerile parlamentare ca independent pe listele unui partid.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026