PSD insistă ca principiul solidarității să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din Rom
PSD salută decizia Coaliției de guvernare de a accepta propunerea social-democrată privind aplicarea unui sistem progresiv de deduceri pentru salariile sub 4.500 de lei astfel încât la nivelul salariului minim să se ajungă la un impozit de 0%, transmit social-democrații.
PSD „își manifestă încrederea că partenerii de guvernare vor agrea și celelalte două propuneri privind supraimpozitarea cu 40% a salariilor foarte mari și cu până la 90% a pensiilor speciale care depășesc semnificativ pensia medie din România”.
„În aceste momente foarte dificile din punct de vedere economic, este profund inechitabil ca persoanele cu venituri foarte mari să se bucure de același regim fiscal aplicat celor cu venituri foarte mici. De aceea, am insistat și voi insista în continuare în Coaliție, ca acest principiu al solidarității între contribuabili să ocupe un loc central în reforma sistemului fiscal din România”, a declarat președintele PSD, Marcel Ciolacu.
În privința Contribuției pentru Sănătate și Educație, care să fie plătită de marile companii din România, PSD consideră că măsura „ar asigura cu ușurință finanțarea în primii doi ani pentru <Programul Masă Caldă în Școală>, program care a fost deja agreat de toate partidele din Coaliție”.
„De asemenea, din această contribuție, s-ar mai putea finanța achiziția de echipamente medicale și dezvoltarea rețelei naționale de centre medicale comunitare, o altă măsură prevăzută deja în Programul de guvernare 2021-2024”, se arată în finalul comunicatuluid e presă.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026