PSD face o nouă bancă în România. Cu ce se va ocupa?
„Cel târziu la 1 ianuarie 2018 vom înființa o Bancă de Dezvoltare și Investiții”, prevede, între altele, noul program de guvernare.
La rândul său, CEC Bank își va extinde aria de acțiune pentru IMM-uri și în domeniul agriculturii, astfel încât instituția să poată să susțină programele naționale dezvoltate în parteneriat cu Guvernul României, dar și pentru a putea finanța mult mai mult întreprinderile mici și mijlocii din IT, turism, construcții, servicii, industria prelucrătoare, meșteșuguri etc precum și fermierii sau pe cei care doresc să investească în agricultură.
În acest sens, mai prevede programul, „CEC-ul isi va extinde rețeaua astfel încât la 1 ianuarie 2020 să aibă o rețea reprezentativă de filiale la nivel rural”.
Concomitent, statul român va simplifica procedurile pentru obținerea garanțiilor date de către fondurile de garantare existente în prezent. Aceste fonduri de garantare, la rândul lor, vor fi capitalizate pentru a putea susține programele publice incluse în programul de guvernare.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026